Bombardamentele israeliene au lovit marţi zona punctului de trecere a frontierei de la Rafah, între Fâşia Gaza şi Egipt, au declarat oficiali palestinieni şi surse de securitate egiptene, punând în pericol operaţiunile de la singurul punct oficial de ieşire pe la frontiera sudică a Fâşiei Gaza, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul de Interne din Gaza, condus de Hamas, a declarat că bombardamentele au dus la oprirea activităţii la punctul de trecere, iar personalul egiptean i-a avertizat pe omologii palestinieni să evacueze structurile.

Atacul urmează unui incident similar de luni, care a întrerupt parţial operaţiunile la frontieră, deşi surse de securitate egiptene au declarat că accesul pentru călătorii înregistraţi şi pentru activităţile umanitare a fost restabilit până marţi dimineaţă.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Rafah este singurul punct de trecere posibil către Peninsula Sinai din Egipt pentru cei 2,3 milioane de locuitori din Gaza. Accesul este strict controlat în cadrul unei blocade impuse de Egipt şi Israel asupra circulaţiei bunurilor şi persoanelor din Gaza.

Mai devreme, marţi, armata israeliană a revizuit o recomandare a unuia dintre purtătorii săi de cuvânt potrivit căreia palestinienii care fug de atacurile aeriene din Fâşia Gaza să se îndrepte spre Egipt.

Israelul a lovit Gaza cu cele mai violente lovituri aeriene din istoria de 75 de ani a conflictului său cu palestinienii, după Hamas a lansat sâmbătă o incursiune sângeroasă în Israel.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.