Secretarul de Stat american Antony Blinken îndeamnă China să nu folosească drept ”pretext al unor provocări” tranzitarea Statelor Unite de către vicepreşedintele taiwanez William Lai în cursul unei vizite în Paraguay, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu există niciun motiv ca Republica Populară China să folosească acest tranzit drept pretext al unor provocări”, a îndemnat luni şeful diplomaţiei americane, catalogând acest tip de escală în Statele Unite drept ”foarte obişnuit”.

Taiwanul a anunţat că vicepreşedintele William Lai participă - în august - la ceremonia de învestite a noului preşedinte al Paraguayului Santiago Peña, cu o escală pe teritoriul american.

Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a efectuat în primăvară o trecere asemănătoare prin Statele Unite, în drum către Guatemala şi Belize, unde a efectuat vizite în vederea consolidării relaţiilor diplomatice cu Taiwanul.

Tsai Ing-wen, care a făcut escală la New York la dus şi la Los Angeles la întors, s-a întâlnit la Los Angeles cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, republicanul Kevin McCarthy.

Această întâlnire a înfuriat atunci Beijingul, care a efectuat, ca represalii, exerciţii militare timp de mai multe zile în jurul Insulei Taiwan.

Autorităţile chineze revendică de zeci de ani Taiwanul drept un teritoriu chinez şi încearcă să convingă ţările prietene ale Taipeiului să renunţe la această alianţă în favoarea Beijingului.

Paraguayul este una dintre puţine ţări din America Latină care recnoaşte în continuare Taiwanul.

Preşedintele-ales paraguayan Santiago Peña, care a efectuat o vizită în Taiwan săptămâna trecută, a declarat miercuri că ţara sa se află ”alături” de Taiwan în cei cinci ani ai mandatului său.

Vizita lui William Lai la Asuncion, luna viitoare, are ca obiectiv ”să arate importanţa pentru Taiwan a legăturilor sale diplomatice cu Paraguayul”, a anunţat luni adjunctul ministrului taiwanez de Externe Alexander Yui.

”Vicepreşedinţii taiwanezi au tranzitat Statele Unite de zece ori înainte (...). Nimic nu justifică o intimidare care nu este necesară”, a răspuns el când a fost întrebat despre eventuale exerciţii militare ca reacţie faţă de acest tranzit al Statelor Unite.

William Lai a făcut escală în Statele Unite ultima oară în 2022, cu ocazia ceremoniei de învestire a lui Xiomara Castro, prima femeie preşedintă a Hondurasului, care s-a aliniat ulterior Beijingului.

În ultimii ani, Panama, Salvador, Republica Dominicană, Nicaragua şi Honduras au devenit aliaţi ai Chinei, în detrimentul Taiwanului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.