Vladimir Putin simbolizează, după 18 ani de putere, revenirea Rusiei în prim-planul scenei internaţionale, cu preţul unor tensiuni fără precedent cu Occidentul şi unui recul clar al drepturilor omului, scrie AFP.
Victorios în alegerile prezidenţiale, cu peste 76% din voturile exprimate, Putin păstrează aşadar cheile Kremlinului în al patrulea mandat, până în 2024, când va împlini vârsta de 72 de ani.
Un fost agent KGB, Vladimir Putin a ajuns la conducere în 2000, într-o ţară cu o putere instabilă şi cu o economie şubredă - este lăudat de mulţi dintre concetăţenii săi, este lăudat înainte de toate pentru că a fost omul stabilităţii şi unei noi prosperităţi, mulţumită unei adevărate mane petroliere, timp de mai mulţi ani consecutivi. Iar acestea cu preţul unui recul clar al drepturilor omului şi libertăţilor, potrivit criticilor săi.
Jubilând în faţa a sute de susţinători, adunaţi la temperaturi glaciale la Moscova, el şi-a salutat scorul ca arătând ”încrederea şi speranţa” ruşilor.
În faţa susţinătorilor săi, reuniţi la doi paşi de Kremlin, el le-a mulţumit ruşilor imediat după alegeri, văzând în această mare victorie ”încrederea şi speranţa poporului nostru”.
Pe scena internaţională, cel care a catalogat dispariţia Uniunii Sovietice drept ”cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea” a depus eforturi să restaureze influenţa Rusiei în lume, aflată în dificultate după implozia URSS şi după anii haotici ai regimului lui Boris Elţîn.
Prin ce metodă? O luptă perseverentă şi încăpăţânată, exploatând semnele de slăbiciune a adversarului, explica în 2013 acest deţinător a opt dani în judo, răspunzându-i unui rus care i-a cerut să facă totul pentru ca, în sfârşit, să ”prindă din urmă şi depăşească” America, un vechi slogan din epoca sovietică.
O tehnică de altfel aplicată cu succes în Siria, unde intervenţia militară a Rusiei, începând din 2015, în susţinerea regimului de la Damasc, a schimbat cursul războiului şi i-a permis lui Bashar al-Assad să rămână la putere, spre marea nemulţumire a Occidentalilor, oarecum depăşiţi.
Putin a îmbrăcat cu un an înainte, în 2014, hainele restauratorului ”Marii Rusii”, anexând Peninsula ucraineană Crimeea, după ce a fost ocupată de trupe ruse şi în urma unui referendum considerat ilegal de către comunitatea internaţională.
Această operaţiune i-a sporit prestigiul acasă, dar a declanşat cea mai rea criză de la sfârşitul Războiului Rece între Rusia şi Occident, care acuză în plus Moscova că susţine militar şi financiar o rebeliune separatistă prorusă în estul Ucrainei, ceea ce Kremlinul dezminte.
Pasionat de sport, preşedintele rus a căutat totodată să-şi impună ţara ca putere sportivă, şi de această dată cu preţul unei crize internaţionale.
Rusia a organizat în 2014 Jocurile Olimpice cele mai scumpe din istorie, în staţiunea balneară Soci, şi va găzdui în vara lui 2018 evenimentul sportiv cel mai urmărit pe planetă, Campionatul Mondial de Fotbal. Însă visurile Kremlinului sunt umbrite de acuzaţii de dopaj instituţionalizat, în urma publicării raportului McLaren în 2016.
Moscova a negat mereu cu vehemenţă aceste acuzaţii, însă ele i-au costat pe atleţii ruşi participarea la JO-2016 de la Rio şi au condus la excluderea Rusei de la JO-2018 de la Pyeongchang.
”LOVEŞTE PRIMUL”
Născut pe 7 octombrie 1952 într-o familie de muncitori care ocupa o cameră într-un apartament comunitar la Leningrad (Sankt Petersburg), Vladimir Putin nu era prin nimic predispus la aurul Kremlinului.
”Eu provin dintr-o familie modestă, am trăit mult timp această viaţă”, povesteşte el pe un site de Internet dedicat biografiei sale. În această tinereţe, pe străzile Leningradului, declara el în 2015, a învăţat un lucru: ”dacă lupta este inevitabilă, trebuie să loveşti primul”.
Absolvent de drept, el intră în KGB, în care devine agent de informaţii externe. Va fi trimis în misiune din 1985 în 1990 la Dresda, în Germania de Est, un post mai degrabă modest.
După căderea URSS, agentul KGB se reciclează şi devine consilier pentru Relaţii Externe al noului primar liberal al Sankt Petersburgului, iar apoi începe o ascensiune fulgerătoare.
În 1996 el este chemat la Moscova ca să muncească la Kremlin. Numit, în 1998, la conducerea FSB, succesorul KGB, el este desemnat un an mai târziu premier de către preşedintele Boris Elţîn, aflat în căutarea unui succesor capabil să-i garanteze securitatea după retragere.
Elţîn şi anturajul său au fost seduşi de discreţia şi eficienţa acestui bărbat cu început de chelie şi o privire sfredelitoare. Unii apropiaţi ai lui Elţîn credeau la acea vreme că aveau să-l poată manipula uşor, însă Vladimir Putin trece la reconstruirea autorităţii statului, formând o ”verticală a puterii” depinzând doar de el.
Cultivând deja imaginea unui dur, pe 1 octombrie 1999, în urma unui val de atentate, el angajează al doilea Război în Cecenia, un conflict sângeros, marcat de atrocităţi ale armatei ruse şi bombardarea oarbă a oraşului Groznîi.
Acest război va fi fundamentul popularităţii sale în Rusia şi se va afla la originea imaginii sale de bărbat puternic căruia nu-i este frică de decizii dificile.
Atunci când Boris Elţîn demisionează, la sfârşitul lui 1999 şi-l desemnează pe premierul său să-i succeadă, Vladimir Putin se impusese deja drept noul om cel mai puternic în ţară.
Ales uşor în 2000, Putin îşi accelerează acapararea puterii sprijindu-se pe ”structuri ale forţelor” (servicii secrete, poliţie, armată) şi pe apropiaţii săi de la Sankt Petersburg.
CONTESTARE
El îi face rapid să intre în rând pe ”oligarhi”, nişte oameni de afaceri care au făcut avere profitând de privatizări obscure în anii '90, îi exclude de la jocul politic şi îi încarcerează pe cei reclacitranţi, ca de exemplu pe patronul grupului Iukos Mihail Hodorkovski, eliberat în 2013 după zece ani de detenţie.
Kremlinul pune la punct şi posturile de televiziune, a căror libertate de ton din anii '90, deranjează. De-acum micul ecran este în serviciul lui Vladimir Putin.
În 2008, limitat la două mandate consecutive de către Constituţie, Putin îi încredinţează Kremlinul, pe o perioadă de patru ani, premierului său Dmitri Medvedev şi preia şefia Guvernului.
Anunţarea, la sfârşitul lui 2011, a intenţiei sale de a reveni la putere pentru un nou mandat, extins la şase ani, provoacă un val fără precedent de contestare.
Mobilizarea se pierde după realegerea sa uşoară, în primăvara lui 2012, urmată de o nouă strângere a şurubului societăţii civile, adoptarea unor legi considerate liberticide de opoziţie şi o reprimare sporită a oricărei forme de contestare.
Extrem de discret cu privire la viaţa sa privată, lui Vladimir Putin, tatăl a două fete şi divorţat în 2013, îi place să dea impresia unui om cu gusturi simple, care duce o ”viaţă obişnuită” şi căruia-i plac ”romanele istorice şi muzica clasică”, aşa cum a declarat într-o întâlnire cu tineri ruşi.
El flirtează însă cu cultul personalităţii şi nu ezită să se regizeze, efectuând demonstraţii de judo, galopând pe cal la bustul gol în taiga sau stingând un incendiu la manşa unui bombardier cu apă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
