Bilanţul oficial provizoriu al victimelor cutremurului urmat de un tsunami din 28 septembrie pe Insula indoneziană Sulawesi a crescut la 2.010 morţi şi 10.000 de răniţi, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele mai multe victime ale cataclismului, de 7,5 pe scara Richter, au fost găsite la Palu, un oraş de coastă, care a suferit cele mai mari pagube.

De asemenea, 70.000 de persoane au fost deplasate, iar multe dintre ele sunt nevoite să trăiască în adăposturi improvizate din planşe şi plastic, atât la Palu, cât şi pe dealuri situate în jurul oraşului.

O navă-spital cu peste 30 de medici la bord şi cinci săli de operaţie a acostat în portul Palu şi tratează răniţi scoşi dintre dărâmături. Numeroase persoane prezentând răni infectate au fost transportate la bordul acestei nave - KRI Dr. Soeharso, potrivit medicului anestezist Heru Setianto.

”Mulţi pacienţi nu au fost găsiţi rapid, iar infecţiile lor sunt atât de grave încât a fost necesar să fie operaţi imediat”, a declarat el.

Cutremurul a distrus o bună parte a sistemului de alimentare cu apă de la Palu şi sunt necesare mai multe luni pentru a fi restabilit, a declarat un reprezentant municpal, T.M Nazar. 

O mare parte a oraşului depinde de livrări de apă potabilă cu cisterne.

”Situaţia sanitară ne îngrijorează puternic”, a declarat oficialul citat.

Şcolile din Palu au fost deschise luni pentru a le permite profesorilor să facă prezenţa elevilor şi să-i pună să contribuie la reabilitarea sălilor de clasă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.