Procesul opozantei belaruse Svetlana Tihanovskaia, aflată în exil şi judecată în lipsă pentru încercare de preluare ilegală a puterii, s-a deschis marţi la Minsk, pe fondul accelerării maşinăriei represive a regimului autoritar al preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Svetlana Tihanovskaia, în vârstă de 40 de ani, este refugiată în Lituania şi se confruntă cu mai multe acuzaţii, printre care înaltă trădare şi "conspiraţie în vederea preluării neconstituţionale a puterii".

În vara anului 2020, Belarusul a fost zguduit de o mişcare de protest istorică faţă de realegerea controversată a liderului autoritar Aleksadr Lukaşenko, aflat la putere de aproape trei decenii şi al cărui contracandidat a fost Svetlana Tihanovskaia. Aceasta a candidat pentru funcţia de preşedinte în locul soţului ei încarcerat, a mobilizat mulţimi în întreaga ţară în timpul campaniei, aducând speranţe de schimbare.

Forţată să plece în exil după alegeri, femeia care se prezenta cândva drept o simplă gospodină este acum imaginea forţelor democratice din Belarus şi oaia neagră a unui regim ale cărui abuzuri brutale le denunţă neobosit.

Într-un interviu acordat luni AFP, Tihanovskaia a descris procesul drept o "farsă" şi o "vendetă personală" a lui Aleksandr Lukaşenko împotriva ei.

Patru dintre aliaţii săi din exil - Maria Moroz, Pavel Latuşko, Olga Kovalkova şi Serghei Dilevski - sunt, de asemenea, judecaţi împreună cu ea. Procesul lor are loc în contextul în care, în ultimele săptămâni, represiunea neîncetată orchestrată de regimul lui Lukaşenko s-a înrăutăţit, cu o succesiune de procese împotriva opozanţilor.

Aceste procese se desfăşoară, de obicei, cu uşile închise, în totală opacitate.

Tihanovskaia a declarat pentru AFP că l-a contactat pe avocatul ei din oficiu, dar acesta nu i-a răspuns niciodată. "Nici măcar nu ştiu ce va face aşa-zisul meu avocat mâine în această instanţă", a spus ea. "Nu ştiu cât va dura acest proces, câte zile va avea, dar sunt sigură că mă vor condamna la mulţi, mulţi ani de închisoare", a adăugat ea.

NOI ACUZAŢII ÎMPOTRIVA SOŢULUI ÎNCARCERAT

Dacă opozanta pare să fie la adăpost de închisorile din Minsk datorită exilului, autorităţile belaruse au găsit o altă modalitate de a o pedepsi, anunţând luni noi acuzaţii împotriva soţului ei, în prezent încarcerat în Belarus.

Un blogger popular, care a fost un critic înverşunat al lui Lukaşenko, Serghei Tihanovski, a fost condamnat în decembrie 2021 la 18 ani de închisoare, printre altele pentru "organizarea de dezordine în masă" şi "incitare la ură în societate".

Luni, autorităţile belaruse au anunţat că l-au acuzat şi de "insubordonare" faţă de administraţia închisorii, o acuzaţie care atrage după sine încă doi ani de închisoare.

După mişcarea de protest din 2020, regimul belarus a lansat o represiune necruţătoare împotriva tuturor vocilor critice, prin arestări în masă, exil forţat şi încarcerarea opozanţilor, a liderilor mass-media şi a ONG-urilor.

Potrivit Centrului Viasna, ţara are în prezent peste 1.400 de deţinuţi politici. Iar la mai bine de doi ani de la evenimente, represiunea este în plină desfăşurare.

La începutul lunii ianuarie, a început procesul lui Ales Bialiatski, un activist pentru democraţie încarcerat, co-laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 2022 şi fondator al Centrului Viasna. Bialiatski şi asociaţii săi riscă până la 12 ani de închisoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.