Bavaria deplânge vineri faptul că familiile victimelor israeliene ale atentatului de la Jocurile Olimpice (JO) de la Munchen au decis să boicoteze comemorarea a 50 de ani de la tragedie, din cauza unui conflict pe tema compensaţiilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Regretăm puternic acest răspuns negativ”, declară AFP un purtător de cuvânt al cabinetului lui Markus Söder, ministrul-preşedinte al Bavariei, care organizează aceste ceremonii, prevăzute la 5 septembrie în capitala landului.

”Negocieri continuă să aibă loc, cu scopul de a se ajunge la un rezultat pozitiv”, precizează el.

Într-o scrisoare transmisă ministrului-preşedinte al Bavariei, după care AFP scrie că a obţinut o copie joi, familiile celor 11 israelieni ucişi în timpul Jocurilor Olimpice de la Munchem din 1972 au anunţat că ”resping invitaţia de a participa” la comemorări.

Ele cer autorităţilor germane să prezinte ”scuze publice” cu privire la ”toate erorile lor” şi la ”minciunile” din acest dosar, ”să deschidă” toate arhivele şi să le acorde o ”coompensaţie dreaptă”.

Însărcinatul cu probleme legate de compensaţii ale victimelor din cadrul Guvernului german, Pascal Kober, a cerut să se găsească o soluţie şi a subliniat asupra ”responsabilităţii politice” a Germaniei.

”Germania poartă o responsabilitate politică pe care trebuie să ne-o asumăm în privinţa relaţiei sale unice cu Israelul”, subliniază el în revista Der Spiegel.

Cotidianul Süddeutsche Zeitung dezvăluie că Berlinul a făcut o oferă de compensare în sumă de zece milioane de euro, dintre care 4,6 milioane de euro au fost plătite deja în 2002.

Însă familiile victimelor consideră această sumă prea mică.

La 5 septembrie 1972, opt membri ai organizaţiei palestiniene ”Septembrie Negru” au pătruns într-un apartament al delegaţiei israeliene, în Satul Olimpic, au ucis doi atleţi israelieni şi au luat ostatici alţi nouă membri ai delegaţiei, cu speranţa să-i elibereze în schimbuil eliberării a 232 de deţinuţi palestinieni.

Intervenţia serviciilor de securitate germane, în baza militară Fürstenfeldbruck, la 30 de kilometri de Munchen, s-a încheiat cu uciderea tuturor ostaticilor şi unui poliţist vest-german, un deznodământ sângeros, cu privire la care autorităţile vest-germane au dat parţial socoteală.

Cinci agresori palestinieni au fost ucişi în această intervenţie.

O purtătoare de cuvânt a familiilor victimelor,  Ankie Spitzer, declară AFP că autorităţile germane au dat undă verde primelor două cereri, dar refuză să le acorde familiilor o compensaţie care să respecte ”normele internaţionale”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.