Batalionul Azov susţine că în timpul unei încetări a focului ”pe teritoriul oţelăriei Azovstal” din Mariupol, forţele ruse au tras cu o armă antitanc asupra unei maşini care încerca să asiste la evacuarea civililor, iar atacul s-a soldat cu moartea unui soldat şi rănirea altor 6, relatează CNN.
”Ca urmare a bombardamentelor, un luptător a fost ucis şi alţi 6 au fost răniţi. Inamicul continuă să încalce toate acordurile şi nu reuşeşte să adere la garanţiile de securitate ale evacuării civililor”, a scris batalionul pe contul de Telegram.
Zeci de luptători din cadrul Batalionului Azov sunt încă blocaţi în complexul siderurgic Azovstal din Mariupol.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
CNN nu poate verifica dacă o încetare a focului a fost într-adevăr în vigoare şi dacă a fost sau nu respectată în perimetrul oţelăriei Azovstal, vineri.
Moscova a acuzat Israelul, miercuri, de faptul că ”mercenarii israelieni” luptă în Ucraina alături de Batalionul Azov, pe care Kremnlinul îl descrie drept ”nazist” şi susţine că a comis atrocităţi în Ucraina, potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, relatează Le Figaro.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.