Atacatorul de la Strasbourg, în vârstă de 29 de ani, pe numele căruia există o ”fişă S” şi care ar fi fost încercuit de forţele de ordine, cu care s-a implicat într-un schimb de focuri de armă, urma să fie arestat marţi dimineaţa de către jandarmi, dar nu se afla acasă, potrivit unei surse apropiate dosarului, relatează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Primăriei din Strasbourg, o operaţiune era în curs, la miezul nopţii de marţi spre miercuri în Place Broglie, în centrul istoric al Strasbourgului.

”Există o suspiciune adeverită cu privire la o a doua persoană” care ar fi implicată în atacul armat, iar atacatorul era căutat în continuare.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Potrivit prefecturii Bas-Rhin, 11 persoane au fost rănite în atac, dintre care şapte se află în stare gravă.

O sursă din cadrul poliţiei a declarat că atacatorul, în vârstă de 29 de ani, pe numele căruia există o ”fişă S”, este cunoscut pentru fapte de drept comun.

Ziarul scrie, citând o ”sursă bine informată” că autorul atacului armat ar fi încercuit de forţele de ordine.

El este înarmat, a confirmat o sursă din cadrul poliţiei pentru Le Figaro, şi a fugit de la faţa locului pe jos. Niciun complice nu a fost identificat pentru moment.

Atacatorul a fost rănit de militari din cadrul Operaţiunii Sentinelle înainte să fugă, potrivit unei surse din cadrul poliţiei citate de AFP.

El s-a baricadat pe rue d'Epinal, iar schimburi de focuri de armă au fost auzite, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.

Secţia antiteroristă a Parchetului Parisului s-a seziat cu privire la faptele comise marţi seara la Starsbourg.

”O anchetă a fost deschisă, sub acuzaţia de asasinate, tentative de asasinat în relaţie cu o întreprindere teroristă şi asociere de răufăctori terorişti criminală”, a declarat o sursă din cadrul Parchetului pentru Le Figaro.

Ancheta a fost încredinţată SDAT, DIPJ Strasbourg şi DGSI.

Procurorul Parisului urma să se ducă la faţa locului.

Pe de altă parte, sediul Parlamentului European (PE) a fost izolat. Personalul a fost consemnat înăuntru, potrivit unui purtător de cuvânt al PE Jaume Duch.

Ministrul francez de Interne Christophe Castaner a dat asigurări, într-o scurtă conferinţă de presă, că autorul este ”cunoscut în drept comun”.

Adunarea Naţională (Camera inferioară a Parlamentului francez) şi-a exprimat marţi seara solidaritatea cu victimele, în marja examinării proiectului legii justiţiei.

”Aş vrea, împreună cu colegii mei să transmit solidaritatea Adunării Naţionale locutorilor oraşului Strasbourg, care sunt victime în această (marţi) seara ale unui atac care s-a soldat cu mai mulţi morţi şi răniţi”, a declarat deputatul Olivier Becht (UDI) din Haut-Rhin, originar de la Strasbourg.

”Suferim, suntem trişti şi solidari cu toate victimele, familiile lor, locuitorii, ne gândim la forţele de ordine care fac ceea ce pot pentru a-l prinde pe atactor în circumstanţe care sunt deja foarte complicate”, a adăugat el.

Ministrul Justiţiei Nicole Belloubet s-a asociat imediat acestei declaraţii.

”Efectiv, am aflat acum mai puţin de o oră despre aceste focuri de armă (...). Poliţia judiciară s-a sesizat, iar operaţiuni sunt în curs”, a anunţat ea.

Alţi deputaţi, între care Eric Ciotti (LR), Ugo Bernalicis (LFI) şi Emmanuelle Ménard (NI), s-au asociat acestui mesaj de solidaritate al reprezentanţei naţionale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.