Autorităţile italiene suspectează grupări anarhiste care au vrut să transmit un mesaj antiimigranţi pentru dubla explozie de vineri, din faţa unui oficiu postal din Roma, relatează La Repubblica.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit cotidianului, în ultima perioadă Poşta a fost luată în vizor pentru că, împreună cu societatea Mistral Air, se ocupă de transferul migranţilor.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, dispozitivul care a provocat exploziile consta într-o cutie de plastic ce avea în ea două sticle cu lichid, probabil benzină, şi un timer.

Anchetatorii au prelevat fragmente din bomba improvizată pentru a le analiza.

"Flăcările au fost stinse de angajaţii (oficiului poştal – n.r.), cu un extinctor, după ce au auzit explozia. Dispozitivul nu a fost foarte puternic, format din maximum un litru de lichid inflamabil. Câteva bucăţi în flăcări au ajuns pe capotele a două maşini, fără a provoca pagube importante”, a declarat şeful Biroului pentru Prevenire şi Intervenţie din cadrul Poliţiei, Massimo Improta.

El a precizat că ofiţerii verifică şi filmările de pe camerele de supraveghere din zonă.

Nicio persoană nu a fost rănită în explozia de pe strada Marmorata, situată în apropiere de atracţia turistică numită Piramida lui Cestius.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.