Australia a suspendat sâmbătă un important exerciţiu militar internaţional cu Statele Unite, în urma prăbuşirii unui elicopter aparţinând armatei australiene, ai cărei patru membri ai echipajului au fost daţi dispăruţi, un elicopter de tip Taipan MRH-90 de fabricaţie europeană care s-a prăbuşit vineri seara în largul Insulei Hamilton, în statul Queensland (nord-est), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La momentul la care vă vorbim, cei patru membri ai echipajului nu au fost găsiţi încă, a anunţat vicepremierul Richard Marles, ministrul Apărării, la 12 ore după accident.

Familiile celor daţi dispăruţi au fost avertizate, a anunţat ministrul, exprimându-şi speranţa unor ”veşti mai bune în cursul zilei” de sâmbătă.

Reprezentanţi ai ministerului său au anunţat suspendarea ”Talisman Sabre” - manevre militare de mare anvergură cu Statele Unite, la care participă Franţa, Germania, Japonia şi Coreea de Sud

La exercciţii iau parte 30.000 de militari.

Aceste exerciţii au intrat în a doua săptămână cu operaţiuni de mare amploare - manevre aeriene, luptă la sol, aterizare de amfibii.

Ele sunt concepute să testeze logistica la scară mare, lupte terestre, debarcări de amfibii şi operaţiuni aeriene şi să facă o demonstraţie de forţă a unor alianţe militare din Occident.

Secretarul american al Apărării  Lloyd Austin şi şeful diplomaţiei american Antony Blinken se află în Australia la reuniuni care coincid cu aceste exerciţii.

Ei şi-au exprimat susţinerea faţă de personalul american care a participat la operaţiuni de salvare.

”Este întotdeauna greu atunci când au loc accidente”, a declarat Lloyd Austin, ”dar dacă ne antrenăm la un nivel atât de ridicat, o facem ca, în fond, să apărăm vieţi”, a subliniat el.

Era neclar dacă exerciţiul Talisman Sabre - care urmează să se încheie la 4 august - urmează să fie reluat.

Australia îşi reface, în prezent, forţele armate, reorientându-se mai mult către sisteme de lovire cu rază lungă de acţiune, pentru a se putea ţine la distanţă de raza unor eventuale tiruri ale unor adversari ca China.

Înainte de acest incident, Canberra şi-a anunţat intenţia de a-şi înlocui flota de elicoptere îmbătrânite de tip Taipan cu elicoptere de tip Black Hawks de fabricaţie americană.

Oficiali  australieni s-au plâns din cauză că au fost nevoiţi să imobilizeze în mai multe rânduri elicoptere de tip Taipan, de fabricaţie europeană, invocând dificultăţi de mentenanţă şi de aprovizionare cu piese de schimb.

”Pur şi simplu nu am obţinut numărul de ore de zbor de care aveam nevoie cu Taipan. Suntem convinşi că Black Hawks pot răspunde nevoilor noastre”, declara în ianuarie Richard Marles.

În martie, un elicopter de tip Taipan MRH-90 care zbura deasupra Sydney a făcut o pană de motor în timpul unui exerciţiu nocturn de antrenament, care a obligat echipajul să aterizeze în Oceanul Pacific.

Echipajul a scăpat cu răni uşoare, însă întreaga flotă Taipan a fost blocată la sol timp de o lună.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.