Premierul australian Scott Morrison l-a anunţat, într-o convorbire la telefon, pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu că intenţionează să recunoască Ierusalimul drept capitală a Israelului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Presa australiană a scris în aceeaşi zi, luni, că Scott Morrison ar fi deschis ideii ca ţara sa să recunoască Ierusalimul drept capitală a Israelului şi să-şi mute ambasada în acest oraş.

Potrivit acestor surse, el i-a mulţumit lui Dave Sharma, un fost ambasador al Australiei în Israel, pentru rolul pe care l-a jucat în reflecţia sa în vederea trasnferării ambasadei australiene la Ierusalim.

”Discuţia precedentă avea la bază faptul că era imposibil să se facă acest lucru fără să se rişte sau să se dăuneze statutului final (al Ierusalimului). Or Dave susţine contrariul şi spune că este posibil”, a declarat Morrison.

Potrivit ziarului Sydney Morning Herald, premierul urmează să explice marţi, în declaraţia sa de politică externă, de ce Australia va vota ”nu” la ONU într-un vot menit să permită Autorităţii Palestiniene (AP), la putere în Fâşia Gaza, să prezideze Grupul Celor 77 (G77), o coaliţie de ţări în curs de dezvoltare.

De asemenea, el urmează să adopte o poziţie mult mai fermă faţă de Iran şi să anunţe o examinare a acestei probleme, cu scopul de a stabili dacă Australia va urma exemplul Statelor Unite cu privire la abandonarea acordului în dosarul nuclear iranian.

Pe de altă parte, postul francez i24NEWS ministrul român de Externe Teodor Meleşcanu a declarat vineri că Ministerul român de Externe a finalizat un raport analitic cu privire la un eventual transfer al Ambasadei României în Israel la Ierusalim.

Documentul a fost prezentat iniţial premierului, iar apoi Guvernului român urma să-l trimită preşedinţiei şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului român, potrivit lui Meleşcanu.

”În ceea ce ne priveşte, am repertoriat în raportul nostru atât elemente de interes, cât şi factori susceptibili să aibă un efect negativ, însă decizia nu ne aparţine”, a declarat ministrul român de Externe.

”Scopul acestei analize era să prezinte celor care iau decizii politice toate avantajele şi inconvenientele, pentru ca toată lumea să fie informată şi pentru ca România aă aibă o poziţie actualăcoordonată”, a adăugat el.

Săptămâna trecută, adjunctul ministrului rus de Externe Mihail Bogdanov a declarat pentru postul francez i24NEWS că ar fi ”iraţional” ca Moscova să nu recunoască Ierusalimul de Vest drept capitală a Israelului.

În aprilie 2017, Rusia a luat prin surprindere comunitatea internaţională, recunoscând Ierusalimul de Vest drept capitală a Israelului. Făcând acest lucru, Rusia a devenit primul stat care a recunoscut suveranitatea Israelului într-o parte a oraşului.

În decembrie 2017, preşedintele Statelor Unite Donald Trump a recunoscut în mod oficial Ierusalimul drept capitală a Israelului. Câteva luni mai târziu, în mai 2018, Statele Unite au inaugurat noul sediu al Ambasadei americane la Ierusalim.

Guatemala şi Paraguay au urmat exemplul Statelor Unite şi şi-au transferat ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim.

Recent, Paraguayul a dat înapoi şi şi-a mutat ambasada în Oraşul Alb.

Planul ONU de împărţire a Palestinei din 1947 definea iniţial Ierusalimul drept o enclavă internaţională. Palestinienii revendică Ierusalimul de Est drept capitala viitorului lor stat, iar numeroase ţări nu recunosc controlul israelian în Ierusalimul de Vest.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.