Cel puţin două persoane au murit şi alte şapte au fost rănite într-un bombardament al forţelor ruse în oraşul Sloviansk din regiunea ucraineană Doneţk, a declarat, şeful administraţiei militare regionale Pavlo Kirilenko, relatează CNN.
”Ruşii atacă din nou în mod deliberat locurile în care sunt adunaţi civili. Acesta este terorism pur”, a declarat şeful administraţiei militare regionale Doneţk, Pavlo Kirilenko într-o postare pe contul de Telegram.
Kirilenko i-a îndemnat pe cei 350.000 de locuitori să evacueze regiunea spunând că ”cel mai important lucru este să îşi salveze vieţile”.
După ce forţele ruse şi separatiste au cucerit Lîsîceanskul - preluând practic controlul asupra regiunii Lugansk, cu excepţia unor puncte de rezistenţă - Moscova îşi îndreaptă în prezent atenţia spre oraşele din regiunea Doneţk, aflate încă sub control ucrainean, şi anume Sloviansk şi Kramatorsk.




























