Armata ucraineană a anunţat marţi că s-a retras din oraşul Siversk, din estul Ucrainei, în faţa atacurilor trupelor ruse, care au revendicat capturarea acestei localităţi încă din 11 decembrie, relatează AFP.
„Pentru a proteja viaţa soldaţilor noştri şi capacitatea de luptă a unităţilor noastre, apărătorii ucraineni s-au retras din localitate”, a informat pe Telegram Statul Major al armatei ucrainene.
Potrivit acestei surse, soldaţii ruşi „au reuşit să avanseze datorită superiorităţii numerice şi presiunii constante exercitate de mici grupuri de asalt în condiţii meteorologice dificile”. Trupele Moscovei „au un avantaj semnificativ în ceea ce priveşte efectivele şi echipamentul şi, în ciuda pierderilor importante, îşi continuă operaţiunile ofensive”, a adăugat Statul Major ucrainean.
Acum mai puţin de două săptămâni, Rusia a revendicat cucerirea oraşului Siversk, ultimul obstacol care împiedica forţele ruse să se apropie de marile oraşe regionale aflate încă sub control ucrainean, Kramatorsk şi Sloviansk. Cu o populaţie de aproximativ 11.000 de locuitori înainte de război, Siversk este astăzi în mare parte distrus.
Forţele ruse s-au apropiat de oraş din trei direcţii începând din septembrie 2025, înainte de a străpunge apărarea ucraineană locală între noiembrie şi decembrie, potrivit analiştilor militari.
Rusia, care ocupă aproximativ 19% din teritoriul ucrainean, şi-a accelerat înaintarea teritorială în Ucraina în ultimele luni, revendicând în special capturarea nodului logistic-cheie Pokrovsk.
În noiembrie, Rusia a înregistrat cel mai mare progres pe frontul din Ucraina din ultimul an, potrivit analizei AFP a datelor furnizate de Institutul American pentru Studiul Războiului (ISW), care colaborează cu Critical Threats Project (CTP, o ramură a American Enterprise Institute), două centre de reflecţie americane specializate în studiul conflictelor.
În paralel, Ucraina şi Rusia negociază separat cu Statele Unite planul american de încetare a războiului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







