Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat duminică seara pe reţelele sociale datele celui mai recent raport al comandantului-şef al armatei sale, Oleksandr Sîrski, care susţine că armata rusă a încălcat „de peste 2 000 de ori” încetarea focului ordonată de Putin începând de sâmbătă de la ora 18.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Au existat deja 67 de atacuri ruseşti împotriva poziţiilor noastre în diferite direcţii, cu cel mai mare număr în direcţia Pokrovsk”, se arată în raport. „Au existat în total 1.355 de cazuri de bombardamente ruseşti, dintre care 713 au implicat armament greu. De asemenea, ruşii au folosit drone FPV de 673 de ori”, a arătat Zelenski, precizând că este vorba de situaţia înregistrată până duminică la ora locală 20.00..

Totuşi, raportul lui Sîrski precizează că nu au existat alerte de raid aerian duminică, iar preşedintele ucrainean spune că „acesta este un format de încetare a focului care a funcţionat”.

Evenimente

26 mai - Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie - Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României

Ca urmare, preşedintele ucrainean propune „încetarea oricăror lovituri cu drone şi rachete cu rază lungă de acţiune asupra infrastructurii civile pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile" şi spune că ar trebui să existe şi posibilitatea unei prelungiri.

„Dacă Rusia nu este de acord cu un astfel de pas, aceasta va fi dovada că intenţionează să continue să facă doar acele lucruri care distrug vieţi omeneşti şi prelungesc războiul”, spune Zelenski, care a solicitat în mai multe rânduri lui Vladimir Putin să prelungească armistiţiul de 30 de ore dincolo de acest termen.

Totuşi, Kremlinul a anunţat că preşedintele rus nu ia în considerare acest lucru, iar armistiţiul va expira la miezul nopţii. 

CITEȘTE ȘI UPDATE - Putin refuză prelungirea armistiţiului de Paşte. Încetarea focului expiră la miezul nopţii, anunţă Kremlinul

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.