Armata israeliană anunţă că a arestat alte persoane, pe care le acuză că fac parte dintr-o celulă iraniană, într-un raid în sudul Siriei, iar Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR) anunţă ”arestarea a doi fraţi” de către o patrulă israeliană, relatează AFP.
Militari israelieni ”au încheiat o operaţiune în cursul nopţii pentru a aresta o celulă de agenţi operată de către Forţa iraniană Qods în regiunea Tel Qudna, în sudul Siriei”, anunţă într-un scurt comunicat armata israeliană.
Ea susţine că ei reprezintă ”o ameninţare în regiune”.
Potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), o patrulă israeliană ”a efectuat percheziţii în mai multe case şi a arestat doi fraţi” într-un sat în zona rurală Quneitra, În Platoul Golan.
La 2 iulie, autorităţile siriene anunţat cp trei persoane au fost capturate în satul al-Bassali, în regiunea Quneitra.
Armata israeliană anunţa atunci că a ”arestat mai mulţi terorişti” şi a confiscat ”mai multe arme şi grenade”.
Ministrul israelian de Externe Gideon Saar anunţa la sfârşitul lui iunie că Israelul este ”interesat” de o normalizare a relaţiilor cu Siria, dar sublinia că nu intenţionează să-i restituie partea Platoului Golan pe care a cucerit-o în 1967 şi a anexat-o în 1981.
Forţe israeliene, desfăşurate începând din decembrie în zona demilitarizată - aflată sub controlul ONU - în Platoul Golan, desfăşoară cu regularitate raiduri în sudul Siriei.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.