Forţele de Apărare ale Israelului au anunţat, vineri, că au reluat operaţiunile de luptă împotriva Hamas, acuzând gruparea că a încălcat termenii armistiţiului trăgând spre Israel, potrivit CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La câteva minute după ce armistiţiul de o săptămână dintre Israel şi Hamas s-a încheiat, vineri, vehicule militare israeliene trăgeau în nord-vestul Gaza, potrivit Ministerului de Interne din Gaza, controlat de Hamas.

Ministerul a arătat, într-o declaraţie, că şi aparate de zbor israeliene se aflau în aer, deasupra zonei.

Cu o oră înainte de termenul-limită de vineri, sistemul de apărare anti-aeriană al Israelului a interceptat o rachetă lansată din Fâşia Gaza, a anunţat Armata israeliană. Nu se ştie cine a lansat această rachetă.

Armistiţiul, care a intrat în vigoare vinerea trecută, urma să expire la ora locală 7 a. m. Joi, fusese anunţată prelungirea pentru a şaptea zi.

Negociatori din Egipt şi Qatar au insistat pentru a prelungi pauza în luptele din Gaza pentru încă două zile, pentru a obţine eliberarea altor ostatici şi prizonieri palestinieni şi a permite livrarea de noi ajutoare în Fâşia Gaza, potrivit Serviciului de Informaţii de Stat din Egipt.

Oficialii israelieni au afirmat în mod repetat că o condiţie pentru a prelungi pauza din lupte este ca Hamas să elibereze zilnic 10 femei şi copii ţinuţi ostatici.

Conform termenilor înţelegerii, Israelul eliberează trei palestinieni pentru fiecare ostatic israelian eliberat.

În timp ce se profila expirarea armistiţiului, atât Israelul, cât şi Hamas au indicat că sunt pregătite ca luptele să fie reluate.

”Ar trebui să fim pregătiţi pentru o trecere rapidă la lupte la scară largă în orice moment, azi, mâine, la orice moment. De îndată ce vom maximiza acţiunea de returnare a ostaticilor vom relua luptele aprige în întreaga Fâşie Gaza”, a declarat, joi, ministrul Apărării din Israel, Yoav Gallant.

Şi aripa militară a Hamas a cerut, joi, forţelor sale să menţină o postură de pregătire pentru luptă.

În cele şapte zile de pauză în lupte, 80 de israelieni – în principal femei şi copii, între care unii cu dublă cetăţenie – şi alte 24 de persoane, cetăţeni străini, au fost eliberaţi. O altă persoană cu dublă cetăţenie a fost eliberată în afara înţelegerii.

Până joi, 240 de palestinieni au fost eliberaţi din închisorile israeliene – în principal femei şi minori.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.