Armata din Ciad a anunţat joi că a ucis până la 1.000 de luptători ai organizaţiei Boko Haram şi că 52 de soldaţi şi-au pierdut viaţa, într-o operaţiune de 10 zile care a avut loc după cel mai sângeros atac efectuat vreodată de gruparea jihadistă împotriva forţelor naţionale, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Forţele armate au lansat operaţiunea pe 31 martie, în urma unui atac al Boko Haram care a ucis într-o ambuscadă aproape 100 de soldaţi, într-o zonă izolată în vestul Lacului Ciad.

”Oamenii noştri au ocupat două baze ale  Boko Haram şi s-au desfăşurat pe malurile Lacului Ciad din Niger şi Nigeria. Vor rămâne pe aceste poziţii până la sosirea trupelor acestor ţări”, a declarat purtătorul de cuvânt Azem Bermadoua, într-un comunicat.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Acesta a spus că operaţiunea s-a încheiat şi că 196 de soldaţi ai Ciadului au fost răniţi.

Regiunea respectivă fiind una izolată, nu a fost posibil ca numărul victimelor să fie verificat imediat şi nici impactul luptelor asupra civililor.

Insurgenţa Boko Haram, declanşată în nord-estul Nigeriei în 2009, a ucis peste 30.000 de oameni şi i-a obligat pe alţi 2 milioane să îşi părăsească locuinţele.

Forţele armate din Ciad sunt cele mai respectate din regiune, reputaţie dobândită pe parcursul a zecilor de ani de război şi revolte, fiind onorate într-o campanie din 2013 împotriva islamiştilor care aveau legături cu al Qaeda, în deşertul din nordul Mali.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.