Aproximativ 8.000 de persoane au cerut ajutorul Protecţiei Civile italiene şi sunt cazate în hoteluri şi adăposturi în urma cutremurului de duminică şi a celor de săptămâna trecută, relatează The Associated Press, iar alte mii de persoane au petrecut noaptea de duminică spre luni în maşini, corturi şi adăposturi improvizate, relateaz BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Protecţia Civilă a anunţat luni dimineaţa că aşteaptă solicitări de la alţi 3.000 de sinistraţi.

De asemenea, numeroşi oameni au dormit în corturi, maşini şi tabere sau au găsit cazare în alte locuri.

Cutremurul de duminică dimineaţa - cu o magnitudine 6,6 -, a avut loc într-o regiune muntoasă din centrul Italiei, la frontiera dintre regiunile Marche şi Umbria.

Nicio persoană nu a fost ucisă sau rănită grav, probabil din cauză că după cele două puternice seisme de săptămâna trecută mulţi oameni şi-au părăsit locuinţele. Aproximativ 20 de persoane însă au fost rănite uşor. 

Protecţia Civilă asigură, de asemenea, cazare altor aproximativ 1.100 de persoane care au rămas fără locuinţă în urma cutremurului de la 24 august, în aceeaşi zonă, soldat cu 300 de morţi.

Replici puternice continuă să doboare case, scrie BBC News.

În oraşul Norcia, în regiunea Perugia, aflată în apropierea epicentrului cutremurului de duminică dimineaţa, unii locuitori au decis să rămână în case.

Alţii şi-au petrecut noaptea în corturi pe care le-au ridicat lângă oraş sau au acceptat oferta autorităţilor de cazare pe coasta la Marea Adriatică.

Un locuitor din Norcia, Stefano Boldrini, care locuieşte acum într-o dubă împreună cu fiica sa, în vârstă de opt ani, a declarat că nu intenţionează să rămână în zonă. "Nu mai e şcoală, biserică ori post de poliţie. Nu mai e nimic aici", a spus el.

Basilica medievală Sf. Benedict din Norcia se află printre numeroasele clădiri şi structuri distruse.

Evacuarea, săptămâna trecută, a unor clădiri din centrul italiei considerate vulnerabile la activitatea seismică în urma replicilor puternice ale cutremurului din august poate că a salvat vieţi.

Trei persoane au fost scoase în viaţă dintre dărâmături, la Tolentino, au anunţat autorităţile.

Giuseppe Pezzanesi, primarul din Tolentino, a declarat că această mică localitate a "suferit cea mai neagră zi din istoria sa".

"Pagubele sunt ireparabile. Există mii de oameni pe stradă, îngroziţi, care plâng. Să sperăm că s-a încheiat. Oamenii sunt îngenunchiaţi din punct de vedere psihologic", a spus el.

Localităţile Castelsantangelo şi Preci au fost afectate, de asemenea, în mod considerabil. Însă este vorba mai ales de clădiri afectate de cutremurele - cu magnitudinea de 5,5 şi 6,1 - de săptămâna trecută.

Primarul din Castelsantangelo a declarat, citat de ziarul La Stampa, că nu există victime în localitate, având în vedere că "toată lumea a plecat deja".

Primarii din Ussita şi Arquata au anunţat că numeroase clădiri s-au surpat şi acolo.

Cutremurul de duminică a fost resimţit la Roma, unde metroul a fost oprit, dar şi în nord, la Veneţia.

Premierul Matteo Renzi a promis că totul va fi reconstruit şi că vor fi găsite resurse în acest sens.

"Traversăm o perioadă cu adevărat dificilă", a spus el. "Trebuie să nu lăsăm durerea profundă, oboseala şi stresul de acum să se transforme în resemnare", a îndemnat Renzi.

Centrul Italiei a fost afectat de mai multe cutremure majore în ultimii ani. Seismele de la L'Aquila, în 2009, şi Amatrice, în august, s-au soldat fiecare cu câte 300 de morţi.

Ele au avut amândouă magnitudinea de 6,2 şi au fost mai adânci decât cutremurul de duminică.

CELE MAI PUTERNICE CUTREMURE DIN ITALIA DE DUPĂ 1900

Octombrie 2016, Norcia (centru) - seism cu magnitudinea 6,6, fără să fie raportaţi morţi

Noiembrie 1980, Campania (sud) - cutremur cu magnitudinea 6,9, soldat cu până la 5.000 de morţi

Iulie 1930, Irpinia (Campania) - sesm cu magnitudinea 6,6, soldat cu 1.400 de morţi

Ianuarie 1915, L'Aquila - seism cu magnitudinea 6,7, soldat cu peste 30.000 de morţi

Decembrie 1908, Strâmtoarea Messina - cutremur cu magnitudinea 7,1, soldat cu până la 200.000 de morţi în urma cutremurului şi unui tsunami

Septembrie 1905, Calabria - seism cu magnitudinea 7,2, soldat cu până la 2.500 de morţi în urma unui tsunami.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.