Preşedintele SUA, Joe Biden, ar urma să îl aleagă şef de cabinet pe Jeff Zients, care a coordonat reacţia la pandemia de covid-19 a Casei Albe, informează AP, citând două surse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Actualul şef de cabinet al lui Biden, Ron Klain, se pregăteşte să părăsească postul.

Două persoane care cunosc bine situaţia, dar nu au fost autorizate să discute public despre planurile lui Biden înaintea unui anunţ oficial, au vorbit pentru AP sub acoperirea anonimatului despre viitoarea numire a lui Zients.

După ce a fost coordonator al reacţiei la covid-19, Zients a revenit la Casa Albă într-un rol discret, pentru o activitate legată de personal. Zients şi adjuncta sa din echipa de răspuns la pandemie a Casei Albe, Natalie Quillian, au părăsit administraţia Biden în aprilie anul trecut, înainte de a se întoarce în toamna lui 2022.

Jeff Zients, vicepreşedintele operaţiunii de tranziţie a lui Biden după alegerile din noiembrie 2020, aduce o expertiză managerială semnificativă. A fost director al Consiliului Economic Naţional în administraţia Obama şi director interimar al Biroului de Management şi Buget, scrie AP.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.