Autorităţile din Turcia au deschis o anchetă după un incident care a avut loc, noaptea trecută, pe aeroportul din Trabzon, unde un avion cu 162 de pasageri a ieşit de pe pistă în timpul unor manevre după aterizare şi a rămas blocat în noroi, pe panta dintre aeroport şi mare, relatează sabah.com.tr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit sursei citate, avionul s-a oprit când mai erau 25 de metri până la apă.

Pasagerii şi cei şase membri ai echipajului aparţinând companiei Pegasus au fost salvaţi.

Avionul Boeing 737-800 venise la Trabzon de la Ankara.

După accident, timp de câteva ore, aeroportul a fost închis şi celelalte zboruri cu destinaţia Trabzon au fost redirecţionate către Erzurum, Erzincan, Ordu, Giresun şi Samsun. Aeroportul a fost redeschis la ora 09.00.

“Totul s-a întâmplat într-o clipă. Avionul a căzut cu botul în faţă, iar partea di spate a ajuns în aer. Ne-am panicat cu toţii”, a povestit Fatma Gordu, care s-a numărat printre pasageri.

Presa turcă a publicat, după accident, imagini despre care se menţionează că su fost surprinse în momentul accidentului, filmate noaptea.

Pe Facebook au apărut şi imagini filmate cu o dronă, ziua, iar autorităţile anchetează şi acest caz, fiind interzisă folosirea de drone în zona aeroportului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.