Ambasadoarea SUA în Rusia, Lynne Tracy, l-a vizitat joi pe Paul Whelan, aceasta fiind prima sa vizită de la preluarea mandatului, la începutul acestui an, la americanul deţinut de Moscova pentru spionaj din 2018, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Eliberarea sa rămâne o prioritate absolută", a declarat pe Twitter Ambasada SUA la Moscova. 

Whelan ispăşeşte o pedeapsă de 16 ani de închisoare într-un lagăr de detenţie din Mordovia, la opt ore de mers cu maşina de Moscova.

Cetăţeanul american, care deţine şi cetăţenia irlandeză, britanică şi canadiană, a fost reţinut în Rusia în decembrie 2018 şi ulterior condamnat la 16 ani de închisoare pentru o acuzaţie de spionaj, pe care o neagă cu tărie. Într-un interviu acordat CNN în decembrie, Whelan a descris lagărul de prizonieri ca fiind "mai bun decât majoritatea celor din Rusia, deoarece aici sunt deţinuţi în principal străini, însă condiţiile sunt extrem de proaste".

Joi a fost prima vizită în persoană a ambasadoarei Tracy la Whelan, dar aceasta vorbise la telefon cu Whelan în trecut.

Guvernul american nu a reuşit să obţină eliberarea lui Whelan anul trecut, când a adus acasă alţi doi americani deţinuţi pe nedrept: Trevor Reed în aprilie şi Brittney Griner în decembrie.

Whelan este unul dintre cei doi americani care se află încă în Rusia şi care au fost desemnaţi de Washington ca fiind reţinuţi pe nedrept, un statut care permite negocieri pentru eliberarea lor. Celălalt american este Evan Gershkovich, reporter la Wall Street Journal, care a fost încarcerat în urmă cu mai bine de o lună.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.