Brazilia şi Venezuela au înregistrat un număr record de focare, potrivit BBC, iar preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că numărul record de incendii din Pădurea Amazoniană reprezintă „o criză internaţională” care trebuie să se regăsească prima în lista subiectelor Summitului G7.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mii de incendii devastează în prezent Pădurea amazoniană din Brazilia, stabilind un record pentru ultimul deceniu.

Statele din nord Roraima, Acre, Rondônia şi Amazonas, precum şi Mato Grosso do Sul au fost afectate în mod deosebit.

Pădurea Amazoniană din Brazilia a fost afectată de un număr record de incendii anul acesta, potrivit Agenţiei spaţiale braziliene.

 

Datele obţinute prin satelit demonstrează o creştere cu 85% a incendiilor faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018.

Cifrele oficiale au arătat: mai mult de 75.000 de incendii au fost înregistrate în Brazilia în primele opt luni ale anului, cel mai mare număr din ultimii şase ani. În aceeaşi perioadă a anului trecut au fost înregistrate 39.759 de incendii.

Incendiile forestiere sunt obişnuite în Amazon, în tmpul sezonului secetos, din iulie până în octombrie. Ele pot avea cauze naturale, precum fulgere, dar pot fi provocate şi de oameni. Fermierii şi tăietorii de lemne curăţă terenurile în acest fel şi focul scapă de sub control.

Activiştii susţin că retorica anti-mediu a preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro a încurajat astfel de activităţi.

Preşedintele, sceptic privind schimbarea climatică, a acuzat organizaţiile nonguvernamentale că au fost cele care au pus focul pentru a afecta imaginea Guvernului.

El a adăugat că Guvernul nu dispune de resurse pentru a lupta cu incendiile.

Peste 2.500 de focare sunt active.

Roraima, Acre, Rondônia şi Amazonas au înregistrat o creştere a numărului incendiilor comparativ cu media ultimilor patru ani (2015 - 2018): în Roraima, cu 141%, Acre, cu 138%, Rondônia, cu 115%, şi Amazonas, cu 81%.

Mato Grosso do Sul, aflat în sud, a înregistrat o creştere de 114%.

Cel mai mare stat din Brazilia, Amazonas, a declarat stare de urgenţă.

Fumul emanat s-a împrăştiat deasupra întregii regiuni a Amazonului şi dincolo de ea. Potrivit Copernicus Atmosphere Monitoring Service (CAMS) al Uniunii Europene, fumul a ajuns pe coasta Atlanticului. Oraşul São Paulo, aflat la 3.200 de kilometri distanţă, a fost cufundat în întuneric, fiind acoperit de fum.

Incendiile au declanşat o mare cantitate de dioxid de carbon - echivalentul a 228 de megatone, potrivit CAMS, acesta fiind cel mai ridicat nivel din ultimii nouă ani -, dar şi monoxid de carbon (gaz rezultat din arderea lemnului în prezenţa unei mici cantităţi de oxigen).

Hărţile CAMS arată că monoxidul de carbon - foarte toxic - este dus dincolo de coastele Americii de Sud.

Bazinul Amazon, care găzduieşte peste 3 milioane de specii de plante şi animale şi 1 milion de membri ai comunităţilor indigene, este crucial în reglarea încălzirii globale. Pădurile absorb anual milioane de tone de emisii de carbon.

Atunci când copacii sunt tăiaţi sau arşi, carbonul pe care în stochează este eliberat în atmosferă, iar capacitatea pădurii tropicale de a absorbi emisiile este redusă.

Brazilia nu este singura ţară afectată de incendii.

Alte state din America de Sud s-au confruntat cu un număr crescut de incendii anul acesta. O suprafaţă de 7,4 milioane de kilometri pătraţi a fost afectată.

Pădurea Amazoniană se întinde pe teritoriul a nouă ţări: Brazilia, Peru, Columbia, Venezuela, Ecuador, Bolivia, Guyana, Surinam şi Guyana Franceză.

Venezuela, Bolivia, Columbia şi Peru se confruntă cu mii de focare.

În Venezuela s-a înregistrat un număr record - 26.000 de incendii, iar în Bolivia - peste 17.000.

În regiune, pe lângă forţele trimise de autorităţi, au fost trimise ajutoare suplimentare şi au fost organizate adăposturi pentru animalele care fug de flăcări.

Confruntare Macron şi Bolsonaro

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că numărul record de incendii din Pădurea Amazoniană reprezintă „o criză internaţională” care trebuie să se regăsească prima în lista subiectelor Summitului G7.

„Casa noastră arde”, a scris el pe Twitter. „Pădurea Amazoniană - plămânii care produc 20% din oxigenul planetei - arde”. El a îndemnat membrii G7 să discute această „urgenţă”.

Preşedintele brazilian i-a răspuns acuzându-l că se foloseşte de problemă pentru „un câştig politic”. El a spus că solicitările pentru discutarea acesteia în cadrul G7, la care Brazilia nu participă, amintesc de „mentalitatea colonialistă deplasată”.

Bolsonaro a spus că este deschis pentru dialog dacă este unul „bazat pe informaţii obiective şi respect mutual”.

„Sugestia preşedintelui francez ca problema din Amazon să fie discutată la G7 fără participarea ţărilor din regiune aminteşte de mentalitatea colonialistă deplasată, care nu îşi are locul în secolul 21”, a scris el pe conturile de social media.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres s-a arătat, de asemenea, „foarte îngrijorat” de incendiile din America de Sud.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.