Republicanul Donald Trump a scăzut în sondaje pentru o perioadă, în mare parte ca urmare a scandalului sexual generat de publicarea unei înregistrări vechi de mai bine de un deceniu, precum şi a acuzaţiilor de hărţuire şi agresiune sexuală care au urmat. Miliardarul a încercat să aplaneze scandalul şi a susţinut că înregistrarea - în care se lăuda că poate să agreseze sexual orice femeie doar pentru că este o celebritate - este doar o aşa-numită ”discuţie de vestiar”. Însă acesta nu este primul scandal pentru Donald Trump, a cărui viaţă în lumina reflectoarelor a fost marcată de controverse, fie legate de discriminarea cultivată de acesta în imobiliare sau de fraudele masive generate de instituţii precum Trump University sau Trump Foundation.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alegerile prezidenţiale din această toamnă ar putea să rămână în istorie drept cele mai mai controversate din istoria modernă a Statelor Unite, deşi rivala democrată vine cu propriul bagaj de scandaluri, de la donaţiile primite din Arabia Saudită, Qatar şi Rusia, până la scandalul e-mailurilor de pe serverul privat.

Însă Donald Trump se remarcă înainte de toate prin varietatea controverselor în care a fost implicat de-a lungul ultimelor cinci decenii, de la presupuse legături mafiote, până la afaceri lipsite de scrupule, discriminare rasială şi acuzaţii de viol marital.

  1. Acuzaţiile de agresiune sexuală care-i distrug şansele republicanului de a cuceri electoratul feminin

Potrivit The Atlantic, prezidenţiabilul republican a fost întotdeauna cunoscut în mass-media americană pentru atitudinea sa vizavi de femei, iar acesta s-a lăudat ani de-a rândul cu ultimele sale cuceriri în emisiuni radio sau TV. De asemenea, miliardarul a fost criticat în repetate rânduri pentru modul în care depersonalizează sexual femeile. Acum, comportamentul său controversat în relaţia cu sexul frumos ameninţă o campanie prezidenţială care a întâmpinat numeroase probleme, de la proteste violente şi până la retorica rasistă utilizată pentru capital electoral.

Problemele miliardarului republican au început la data de 7 octombrie, odată cu publicarea unei înregistrări video de la emisiunea ”Access Hollywood”, în care Donald Trump discută cu prezentatorul Billy Bush despre modul în care poate chiar să atingă organele genitale ale unor femei necunoscute, fără a risca să fie pus sub acuzare, doar pentru că este o celebritate. De asemenea, republicanul precizează în videoclipul înregistrat în urmă cu mai bine de un deceniu că uneori sărută forţat femeile ”frumoase” pe care le întâlneşte.

Donald Trump şi Billy Bush (Sursă: Twitter)
Donald Trump şi Billy Bush (Sursă: Twitter)

”Ştii că sunt atras în mod automat de femeie frumoase - încep pur şi simplu să le sărut. Sunt ca un magnet. Le sărut. Nici măcar nu aştept. Iar când eşti o celebritate ele te lasă să faci asta. Poţi să faci orice. Le apuci de...”, spune Donald Trump în aşa-numita ”discuţie de vestiar” cu Billy Bush, vărul primar al fostului preşedinte George W. Bush.

Donald Trump a negat, în a doua dezbatere electorală, faptul că înregistrarea reprezintă un etalon al comportamentului său vizavi de femeile pe care le întâlneşte. Însă, două femei au mărturisit public în următoarele zile că au fost agresate sexual, pipăite şi sărutate în mod forţat de către prezidenţiabilul conservator, în incidente separate care au avut loc în anii  '80 şi, respectiv, în 2005. Ulterior, alte nouă femei au recunoscut public că au fost agresate de-a lungul anilor de către Donald Trump, iar o femeie a mărturisit că republicanul i-a atins organele genitale în timp ce era într-un club de noapte din Manhattan.

De asemenea, o jurnalistă a revistei People a susţinut că Donald Trump a agresat-o sexual chiar în timp ce documenta un material despre aniversarea unui an de la căsătoria miliardarului cu Melania. Soţia prezidenţiabilului republican a anunţat că o va da în judecată pe jurnalistă, însă nu pentru acuzaţiile de agresiune sexuală formulate împotriva soţului ei, ci pentru că jurnalista ar fi relatat despre o întâlnire ulterioară, care nu ar fi avut loc niciodată, cu Melania Trump.

Melania Trump (Sursă: Twitter)
Melania Trump (Sursă: Twitter)

Campania republicană a dezminţit în mod repetat toate acuzaţiile şi a susţinut că poveştile prezentate de femei sunt ”ridicole şi fictive”. Însă, Donald Trump le-a ameninţat pe acuzatoarele sale că le va da în judecată pentru defăimare după finalizarea campaniei electorale. Miliardarul republican a lansat chiar şi o teorie, potrivit căreia acuzatoarele sale fac parte dintr-o campanie orchestrată de către rivala Hillary Clinton.

În ciuda reacţiilor furioase din partea susţinătorilor prezidenţiabilului republican, acestea nu sunt primele acuzaţii de agresiune sexuală lansate împotriva lui Donald Trump. Miliardarul conservator a fost acuzat de hărţuire sexuală în urmă cu mai multe luni de către fosta sa parteneră de afaceri, Jill Harth. De asemenea, Ivana Trump l-a acuzat pe prezidenţiabilul republican de viol marital, însă şi-a retras ulterior plângerea.

Fără legătură cu ultimul scandal sexual care a zguduit campania republicană, Donald Trump riscă să ajungă în faţa instanţei într-un proces civil, deschis împotriva sa de o Jane Doe (n.r. a cărei identitate este protejată). Aceasta îl acuză pe miliardarul republican că ar fi violat-o în 1994, atunci când avea doar 13 ani. Potrivit rechizitoriului, agresiunea a avut loc la una dintre petrecerile organizate de Jeffrey Epstein, condamnat de jusiţia americană pentru întreţinere de relaţii sexuale cu prostituate minore şi, totodată, un prieten apropiat al lui Donald Trump.

Donald şi Ivanka Trump (Sursă: Twitter)
Donald şi Ivanka Trump (Sursă: Twitter)

Există mai multe relatări din partea unor femei, care ridică semne de întrebare cu privire la comportamentul prezidenţiabilului republican. Mai multe foste concurente în concursurile de frumuseţe deţinute de Donald Trump - inclusiv adolescente - au susţinut că miliardarul a intrat în repetate ori în cabinele de probă, atunci când femeile erau dezbrăcate sau parţial dezbrăcate înainte de a urca pe scenă. De asemenea, Trump s-a lăudat în emisiunea radio a lui Howard Stern că poate să intre peste concurentele dezbrăcate din culisele concursurilor de frumuseţe, fără ca nimeni să-i conteste prezenţa.

De asemenea, prezidenţiabilul republican apare într-un videoclip cel puţin bizar de la începutul anilor '90, în care-i spune unei fetiţe că o va scoate în oraş în zece ani. 

  1. Acuzaţii de hărţuire sexuală din partea fostelor concurente de la concursurile de frumuseţe deţinute de Donald Trump

Miliardarul republican a decis să se implice în concursurile de frumuseţe la începtul anilor '90, după ani în care s-a bucurat de compania femeilor frumoase şi îmbrăcate sumar de la aceste evenimente. În 1992, Donald Trump s-a întâlnit cu George Hoouraney şi Jill Harth, care deţineau concursul de frumuseţe American Dream. Însă, întâlnirea de afaceri a fost de la început sortită eşecului, după ce Trump a început să flirteze cu Harth.

De asemenea, miliardarul republican le-a cerut să aducă mai multe modele la petrecerile sale şi a pipăit-o pe Harth. Una dintre concurente l-a auzit pe republican în timp ce se plângea că ”toate femeile sunt piţipoance”, iar cele mai multe vor avere.

Trump Miss USA (Sursă: Twitter)
Trump Miss USA (Sursă: Twitter)

Trump este acuzat că s-a culcat alături de o concurentă în pat, în timp ce aceasta dormea. În mai multe ocazii, miliardarul republican a hărţuit-o sexual pe Harth, înainte de a renunţa la contract după doar o ediţie a concursului de frumuseţe American Dream.

Harth l-a dat în judecată pe republican pentru hărţuire sexuală, iar împreună cu Houraney l-a acuzat pe Donald Trump de încălcarea contractului cu American Dream. De asemenea, cei doi au susţinut că prezidenţiabilul republican a insistat ca femeile afroamericane să nu participe în concursul de frumuseţe.

Harth şi Houraney au ajuns la o înţelegere financiară în afara curţii de judecată şi au renunţat la acţiunea legală îndreptată împotriva lui Donald Trump. Acesta din urmă a negat toate acuzaţiile.

Trump în culisele Miss USA (Sursă: Twitter)
Trump în culisele Miss USA (Sursă: Twitter)

Câţiva ani mai târziu, miliardarul a cumpărat Miss Universe, care include şi concursurile de frumuseţe Miss USA şi Miss Teen USA.

”Sincer, după ce am cumpărat Miss Universe, costumele de baie s-au micşorat, iar tocurile s-au înălţat, în vreme ce ratingurile au explodat”, s-a lăudat Donald Trump.

În 2012, miliardarul republican a câştigat un proces civil intentat de o fostă concurentă la Miss Universe. Aceasta a acuzat că evenimentul era aranjat şi a cerut 5 milioane de dolari în daune emoţionale. Donald Trump a renunţat anul trecut la industria concursurilor de frumuseţe, după ce Univision şi NBC au anunţat că nu vor mai transmite în direct Miss Universe ca urmare a comentarilor rasiste la adresa imigranţilor mexicani făcute de prezidenţiabilul republican. Acesta din urmă nu s-a sfiit să-i catalogheze pe imigranţii mexicani drept violatori şi criminali şi a susţinut ridicarea unui zid la frontiera dintre Mexic şi Statele Unite.

  1. Discriminarea rasială a chiriaşilor afroamericani

Departamentul de Justiţie a lansat în 1973 un dosar de discriminare a chiriaşilor afroamericani în 39 de locaţii din New York deţinute de Donald şi Fred Trump.  La începutul anilor '70, compania Trump Management deţinea peste 14.000 de apartamente de închiriat în cartierele newyorkeze Brooklyn, Queens, precum şi în Staten Island.

Jurnaliştii New York Times au relatat că Trump Management a refuzat în repetate rânduri să închirieze locuinţe sau să negocieze nivelul chiriilor pentru afroamericani.

Trump Palace (Sursă: Twitter)
Trump Palace (Sursă: Twitter)

De asemenea, compania imobiliară administrată de miliardarul republican şi de tatăl său a impus termeni şi condiţii contractuale diferite în funcţie de rasa chiriaşilor. De asemenea, compania susţinea în mod fals că nu are apartamente disponibile pentru închiriat pentru clienţii afroamericani.

Ulterior, Fred şi Donald Trump au dat în judecată pentru 100 de milioane de dolari Departamentul de Justiţie. Avocaţii familiei au susţinut că administraţia americană încearcă să oblige compania să acorde chirii ieftine pentru persoanele asistate social. Însă, procesul civil s-a finalizat după ce s-a ajuns la o înţelegere în afara instanţei. Trump Management a promis că nu va mai discrimina împotriva clienţilor afroamericani. 

  1. Presupusele legături cu mafia din New York şi Atlantic City

Presa americană a relatat adeseori despre presupusele legături ale prezidenţiabilului republican cu organizaţii mafiote. Însă, multe dintre aceste legături se rezumă la simple interacţiuni cu gangsterii americani, care erau obişnuite pentru un individ implicat în imobiliare şi în industria cazinourilor.

În acest sens, grupările de crimă organizată controlau industria newyorkeză a cimentului din anii '80, deci orice om de afaceri din imobiliare a intrat în contact cu gangsterii din acea perioadă.

Trump Taj Mahal (Sursă: Twitter)
Trump Taj Mahal (Sursă: Twitter)

Însă, se pare că legăturile miliardarului republican cu mafia sunt mai profunde decât nişte simple interacţiuni în imobiliare. Avocatul acestuia l-a reprezentat în instanţă şi pe Tony Salerno, care a condus în prima jumătate a anilor '80 mafia italiană a familiei Genovese.

De asemenea, o investigaţie jurnalistică a scos la lumină mai multe tranzacţii financiare controversate între grupările de crimă organizată şi Donald Trump. Acesta a plătit de două ori valoarea pieţei imobiliare pentru terenul pe care a fost ridicat hotelul şi cazinoul Trump Plaza din Atlantic City.

Donald Trump a avut o relaţie apropiată şi cu Robert LiButti, un partener cunoscut al lui John Gotti, liderul familiie mafiote Gambino. Într-un moment, compania miliardarului republican a achiziţionat nouă autovehicule de lux pentru LiButti.

  1. Fraudarea studenţilor de la Trump University

Instituţia Trump University a fost lansată în 2005, pentru a da şansa americanilor să înveţe secretele industriei imobiliare de la Donald Trump. Studenţii au plătit plătit până la 35.000 de dolari pentru a învăţa cum să devină bogaţi, după ce au fost iniţial atraşi de perspectiva unor seminare gratuite. O reclamă promitea că studenţii vor asista la cursuri predate de instructori aleşi personal de către Donald Trump. Însă, miliardarul republican nu s-a implicat în stabilirea programei şcolare.

Procurorul Eric Schneiderman a demarat în urmă cu trei ani un proces civil împotriva Universităţii Trump, acuzându-l pe Donald Trump că a profitat de statutul său de celebritate pentru a manipula studenţii să urmeze cursuri incredibil de costisitoare.

Absolvent Trump University (Sursă: Twitter)
Absolvent Trump University (Sursă: Twitter)

Însă instituţia de învăţământ nu şi-a respectat promisiunile, iar peste 5.000 de studenţi au fost fraudaţi în New York de zeci de mii de dolari. Universitatea Trump s-a prezentat ca o şcoală de imobiliare, deşi nu avea licenţă pentru a funcţiona ca o instituţie de învăţământ superior, şi le-a cerut studenţilor până la 35.000 de dolari doar pentru a se înscrie.

De asemenea, un proces asemănător se desfăşoară deja în California, unde un student l-a dat în judecată pe miliardar pentru că i-a promis o falsă educaţie şi l-a delapidat de mii de dolari.

Trump University (Sursă: Twitter)
Trump University (Sursă: Twitter)

Donald Trump a dezminţit toate acuzaţiile, susţinând că a primit feedback pozitiv din partea celor mai mulţi studenţi. Foştii studenţi au declarat în faţa procurorilor americani că au fost obligaţi să scrie feedback-uri pozitive de către instructorii de la Trump University.

Miliardarul republican nu s-a sfiit să lanseze un atac rasist la adresa judecătorului de origine mexicană, care instrumentează dosarul Trump University. În acest sens, conservatorul a susţinut că judecătorul Gonzalo Curiel nu poate să fie obiectiv în dosarul Trump University, iar republicanii au reacţionat catalogându-l drept rasist pe Donald Trump.

  1. Intimidarea chiriaşilor newyorkezi din anii '80

În 1981, prezidenţialul republican era deja un nume recunoscut pe piaţa imobiliară newyorkeză, atunci când a descoperit o clădire de locuinţe, care putea să fie dărâmată pentru construirea unor apartamente de lux în Central Park South. Donald Trump avea însă o problemă cu actualii chiriaşi, care nu voiau să renunţe la apartamentele lor din Central Park.

Chiriaşii susţin că miliardarul republican le-a tăiat încălzirea şi apa caldă pentru a-i forţa să evacueze clădirea, iar apoi a interzis orice reparaţie. În acest sens, chiriaşii au mărturuisit în instanţă că au ciuperci au început să le crească în locuinţe din cauza scurgerilor de apă.

Donald Trump i-a dat în judecată pe chiriaşi pentru 150 de milioane de dolari, atunci când aceştia s-au plâns de condiţiile de viaţă din clădire.

Însă, chiriaşii sunt cei care au câştigat procesul, iar respectiva clădire a rezistat până în prezent în ciuda dorinţei prezidenţiabilului republican de a o dărâma.

  1. Cele patru falimente care l-au scutit pe miliardar din a plăti sute de milioane de dolari în taxe

Companiile prezidenţiabilului republican au intrat în faliment în patru rânduri, ca urma a gestionării proaste a finanţelor.

În 1991, Donald Trump s-a declarat falimentar în faţa autorităţilor fiscale, după ce a rămas fără lichidităţi pentru a plăti dobânzile generate de ridicarea cazinoului Taj Mahal în Atlantic City. Miliardarul a trebuit să-şi vândă yachtul, linia aeriană şi jumătate din cazino pentru a ieşi din faliment.

Doa un an mai târziu, prezidenţiabilul republican a intrat pentru a doua oară în faliment, după ce cazinoul Trump Plaza din Atlantic City a pierdut peste 550 de milioane de dolari. Miliardarul a reuşit să păstreze poziţia de director executiv al cazinoului, deşi a renunţat la salariu şi la puterea de decizie în tranzacţiile curente. Al doilea faliment a produs 900 de milioane de dolari în datorii personale.

Trump Hotels (Sursă: Twitter)
Trump Hotels (Sursă: Twitter)

Compania Trump Hotels and Casino Resorts s-a declarat falimentară în 2004, după ce a adunat datorii de peste 1,6 miliarde de dolari. Prezidenţiabilul republican a pierdut controlul şi a redenumit compania Trump Entertainment Resorts.

Cinci ani mai târziu, compania s-a declarat din nou falimentară după prăbuşirea pieţei imobiliare. Donald Trump s-a retras din board-ul de directori ai Trump Entertainment Resorts. În 2014, prezidenţiabilul republican a obţinut din nou controlul asupra cazinourilor sale în urma unei acţiuni în justiţie.

Jurnaliştii New York Times au publicat un document care demostrează că republicanul Donald Trump a raportat în declaraţia sa de avere din 1995 o pierdere uriaşă de până la 916 milioane de dolari, iar o deducere fiscală atât de substanţială i-ar fi permis miliardarului conservator să evite din punct de vedere legal plata taxelor federale pe venit pentru următorii 18 ani, adică până în 2013.

Declaraţia de avere a miliardarului din urmă cu 21 de ani nu a fost niciodată făcută publică, tocmai pentru că demostrează deducerea fiscală extraordinară de care a profitat prezidenţialul republican pentru dezastrul financiar provocat la începutul anilor '90 prin proasta gestionare a celor trei cazinouri din Atlantic City, precum şi încercarea eşuată de a-şi deschide o linie aeriană şi achiziţionarea într-un moment prost a complexului Plaza Hotel din Manhattan.

Documentele obţinute de publicaţia americană au fost analizate de experţi, care au concluzionat că legislaţia taxelor este în special avantajoasă pentru cetăţenii bogaţi, iar pierderea a 916 milioane de dolari în 1995 i-ar fi putut permite republicanului să anuleze plata unor taxe pe venit echivalente pentru o perioadă de 18 ani.

TRump Taj Mahal (Sursă: Twitter)
TRump Taj Mahal (Sursă: Twitter)

Deşi venitul miliardarului republican supus taxelor în anii următori este necunoscut, o pierdere de 916 milioane de dolari în urmă cu 21 de ani înseamnă că prezidenţiabilul ar fi putut să evite plata a 50 de milioane de dolari în taxe până în 2013.

Pierderea masivă ar fi eliminat plata taxelor federale pe venit pentru sumele uriaşe câştigate de miliardar pentru fiecare episod din emisiunea reality-show ”The Apprentice” (50.000 până la 100.000 de dolari), precum şi pentru salariul de 45 de milioane de dolari pe care l-a primit între 1995 şi 2009 pentru poziţia sa de director executiv a unei companii tranzacţionate public, pe care a creat-o cu scopul de a menţine controlul asupra celor trei cazinouri falimentare din Atlantic City.

În schimb, investitorii în compania republicanului şi-au văzut acţiunile cum sar de la 17 cenţi la 35,50 dolari, iar zeci de contractori nu au fost plătiţi niciodată pentru munca depusă la cazinourile lui Trump.

Ulterior, Donald Trump a susţinut că este un geniu, dacă a reuşit să evite plata taxelor pentru 18 ani.

  1. Folosirea imigranţilor polonezi ca muncitori la negru pe şantierele newyorkeze

Pentru a ridica renumita clădire Trump Tower din Manhattan, constructorii au fost nevoiţi să dărâme magazinul Bonwit Teller. În procesul de demolare au fost angajaţi peste 200 de imigranţi polonezi, care au primit salarii la negru şi sub limita legală şi au fost nevoiţi să doarmă pe şantier în nenumărate rânduri. De asemenea, atunci când muncitorii polonezi s-au plâns de întârzierea banilor, aceştia au fost ameninţaţi cu deportarea.

Donald Trump a susţinut că a avut niciodată informaţii legate de folosirea imigranţilor polonezi pe şantierul Trump Tower. În 1991, magistraţii americani l-au găsit vinovat pe miliardarul american pentru evitarea plăţii contribuţiilor sociale în numele muncitorilor polonezi angajaţi la negru.

Republicanul Marco Rubio a folosit scandalul muncitorilor polonezi pentru a-l ataca pe Donald Trump. 

  1. Acuzaţii de viol marital 

Ivana Trump a mărturisit în timpul divorţului că a fost violată de către prezidenţiabilul republican, care a încercat să se răzbune pe aceasta, pentru că l-a încurajat să treacă printr-o procedură dureroasă de reducere a scalpului. Ulterior, Ivana şi-a retras acuzaţiile.

Donald şi Ivana Trump (Sursă: Twitter)
Donald şi Ivana Trump (Sursă: Twitter)

Colaboratorul lui Donald Trump, Michael Cohen, a ameninţat mai mulţi jurnalişti care au pus întrebări despre acuzaţiile de viol marital şi a susţinut că un bărbat nu-şi poate viola propria soţie.

  1. Donald J Trump Foundation

Jurnaliştii Washington Post au scris la începutul lunii octombrie că procurorii newyorkezi l-au anunţat pe Donald Trump că fundaţia sa caritabilă încalcă legislaţia statală prin solicitatea de donaţii fără a avea un certificat de funcţionare adecvat. Reprezentanţii Trump Foundation au fost somaţi să pună capăt imediat activităţii de strângere de donaţii pe teritoriul statului newyorkez.

Directorul Biroului Procuraturii Generale, James Sheehan, a trimis o ”notă de violare a legislaţiei” reprezentanţilor Donald J Trump Foundation, potrivit unui document prezentat de secretarul de presă al procurorului Eric Schneiderman.

Cu o zi înainte de trimiterea ”notei de încălcare a legislaţiei”, jurnaliştii Washington Post au publicat o investigaţie în care demostrează că organizaţia caritabilă a prezidenţiabilului republican a solicitat donaţii de la alte persoane, deşi nu era înregistrată în mod adecvat pentru a activa pe teritoriul statului New York.

Potrivit documentelor financiare, fundaţia miliardarului republican a funcţionat în mod exclusiv în ultimii opt ani pe baza donaţiilor primite de la diverse persoane, după ce ultima donaţie personală a prezidenţiabilului a avut loc în 2008. Anul acesta, Trump Foundation a lansat un apel pentru a aduna donaţii pentru veteranii americani.

Trump Foundation (Sursă:Twitter)
Trump Foundation (Sursă:Twitter)

Însă, organizaţia caritabilă a republicanului nu s-a înregistrat niciodată potrivit articolului 7A al Legii Executive din New York, care obligă toate fundaţiile cu scop caritabil să se înregistreze dacă primesc mai mult de 25.000 de dolari anual de la donatori. O consecinţă importantă a evitării înregistrării constă în faptul că Trump Foundation nu s-a supus auditului tradiţional cerut de legislaţia newyorkeză.

De asemenea, jurnaliştii l-au acuzat pe prezidenţiabilul republican că a utilizat anterior până la 285.000 de dolari din fondurile Trump Foundation pentru a convinge autorităţile locale din Palm Beach să renunţe la o amendă împotriva clubului său de golf şi pentru a soluţiona un proces înainte ca acesta să ajungă în instanţă.

În 2007, Trump s-a folosit de fondurile deţinute de organizaţia sa caritabilă, după ce clubul său de golf din Palm Beach, Florida a primit o amendă de 120.000 de dolari de la autorităţile locale, după ce s-a descoperit că erau folosite steguleţe de două ori mai înalte decât limita legală. Pentru a determina autorităţile locale să renunţe la amendă, republicanul a donat 125.000 de dolari către organizaţii caritabile pentru veterani din fondurile deţinute de Trump Foundation.

Practic, republicanul a utilizat banii donaţi în scop caritabil de alte persoane pentru a scăpa de o amendă emisă împotriva clubului său de golf din Palm Beach.

  1. Acuzaţii cu privire la neplata salariilor muncitorilor sau a furnizorilor

Mai mulţi furnizori şi angajaţi - de la chelneri şi până la instalatori - au acuzat compania miliardarului republican că a refuzat să plătească serviciile prestate şi nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale. În acest sens, mai multe afaceri de familie au intrat în faliment, după ce compania republicanului a refuzat să-şi plătească datoriile.

Donald Trump s-a apărat, susţinând că munca prestată de angajaţii neplătiţi a fost de proastă calitate. Însă, chiar şi avocaţii l-au dat în judecată pe miliardarul republican, după ce acesta a uitat să le plătească asistenţa legală.

  1. Achiziţionarea propriilor sale cărţi din bugetul campaniei electorale

Jurnaliştii Daily Beast au observat că peste 55.000 de dolari din bugetul campaniei republicane au fost utilizaţi pentru achiziţionarea cărţii ”Crippled America: How to Make America Great Again”, care a fost scrisă chiar de către Donald Trump.

Asta înseamnă că miliardarul republican s-a folosit de banii donatorilor săi pentru a creşte vânzările propriei cărţi şi pentru a încasa mai multe venituri din drepturi de autor. 

Cartea lui Donald Trump (Sursă: Twitter)
Cartea lui Donald Trump (Sursă: Twitter)

O asemenea achiziţie ar încălca regulile campaniei electorale, potrivit unui expert consultat de Daily Beast. Acesta a susţinut că nu este legal ca un candidat să primească venituri din drepturi de autor, atunci când cartea sa este achiziţionată de propria campanie electorală.

De asemenea, Donald Trump s-a folosit de banii donatorilor pentru a-şi plăti sieşi chirie pentru birourile folosite de angajaţii Trump Foundation.

  1. Încălcarea embargoului cubanez

Deşi legislaţia americană interzice în mod clar cetăţenilor şi companiilor americane să aibă legături comerciale în Cuba, există dovezi care sugerează că firmele prezidenţiabilului republican au întreprins activităţi comerciale pe insulă în mod continuu din 1998 şi până în prezent.

Donald Trump (Sursă: Twitter)
Donald Trump (Sursă: Twitter)

Donald Trump ar fi cheltuit cel puţin 68.000 de dolari pe teritoriul cubanez, ceea ce reprezintă o încălcare clară a embargoului impus de Washington.

Acestea sunt doar cele mai importante scandaluri legate de numele lui Donald Trump. Însă, companiile prezidenţiabilului republican au fost vizate inclusiv de acuzaţii cu privire la angajarea unor modele internaţionale fără permise de muncă în Statele Unite. De asemenea, fostul manager al campaniei republicane a fost arestat după ce a lovit o jurnalistă a unui cotidian conservator.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.