Prezenţa la vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa a fost de 65%, la ora 17.00 (18.00, ora României), potrivit Le Figaro. Participarea este cu 4,4 puncte procentuale mai mică faţă de scrutinul din 2017.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Conform datelor transmise de Ministerul de Interne francez, participarea la primul tur al alegerilor prezidenţiale a crescut, la ora 17.00, la 65%. Prezenţa este cu 4,4 puncte procentuale mai mică faţă de 2017 (69,42%) şi cu 5,6 puncte procentuale mai mică raportat la 2012 (70,59%).

Această prezenţă este, în schimb, cu 6,5 puncte procentuale mai mare decât în 2002, anul în care s-a înregistrat recordul absenteismului la un prim tur al alegerilor prezidenţiale.

Doisprezece candidaţi sunt înscrişi în cursa electorală, favoriţi fiind actualul preşedinte, Emmanuel Macron - La République En Marche (LREM) şi Marine Le Pen - Rassemblement National (RN, extremă dreapta, fostul FN). 
 
Secţiile de votare se vor înschide la ora locală 19.00, mai puţin în Paris, Marsilia, Bordeaux, Nantes, Toulouse sau Nisa, a căror închidere este amânată până la ora 20.00 (21 ora României). 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.