Africa de Sud, în care se fac simţite semnele unui al treilea val al epidemiei covid-19, îşi lansează luni campania de vaccinare la scară mare, vizând cu prioritate persoane în vârstă de peste 60 de ani şi persoane cu risc, iar Guvernul preconizează să vaccineze 16,6 milioane de oameni în şase luni, pentru a-şi imuniza populaţia, dintre care cinci milioane de oameni în vârstă de peste 60 de ani - până la sfârşitul lui iunie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceste obiective ar urma să fie atinse în cazul în care comenzile de vaccin sunt livrate la timp, a subliniat duminică seara ministrul sud-african al Sănătăţii Zweli Mkhize.

”Până la sfârşitul lui iunie, sperăm să prim 4,5 milioane de doze Pfizer şi două milioane de doze Johnson & Johnson”, a declarat el.

Cea mai afectată ţară africană de pandemie - cu peste 1,6 de contaminări şi 55.210 de morţi din cauza covid-19 -, Africa de Sud şi-a vaccinat până în prezent doar 1% din populaţie, într-o prmă fază de teste clinice, lansate în februarie, în rândul personalului din domeniul sănătăţii - suspendată în mai multe rânduri.

Vaccinul brtianic AstraZeneca a fost abandonat la începutul lui februarie, în urma unor îndoieli cu privire la eficienţa acestuia împotriva variantei sud-africane a covid-19.

Vaccinarea cu vaccinul american anticovid Johnson & Johnson a fost suspendată la jumătatea lui aprilie, în urma constatării formării unor cheaguri de sânge, în Statele Unite.

Guvernul a reluat recent vaccinarea celor 1,25 de milioane de membri ai perosnalului din sănătate din ţară, însă a înregistrat întârzieri, în timp ce Uniunea Europeană(UE) şi Statele Unite vor să-şi vaccineze vasta majoritate a populaţiei până în vară.

Guvernul sud-african, rămas în urmă în cursa mondială a vaccinării, vrea să cumpere doze pentru 45 de milioane de locuitori.

Acest nivel i-ar permite să atingă imunitatea colectivă, un obiectiv prevăzut iniţial la sfârştul anului.

Africa de Sud a primit la începutul lui mai un prim lot de 320.000 de vaccinuri de la laboratorul farmaceutic american Pfizer - dintr-o comandă totală de 4,5 milioane de doze.

După o ”acalmie”, contaminările au crescut din nou în ultimele săptămâni în Africa de Sud, o ţară afectaă dur de valul doi al epidemiei, la sfârşitul lui 2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.