Talibanii au tras focuri de armă în aer, joi, pentru a dispersa o adunare a femeilor, organizată în faţa ambasadei Iranului de la Kabul în sprijinul femeilor iraniene din ţara lor de mai multe zile, au constatat jurnaliştii de la AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Scandând "Femeie, viaţă, libertate", un număr de 25 de femei au manifestat timp de aproximativ 15 minute pe stradă, în faţa ambasadei iraniene, înainte de a fi împrăştiate cu focuri trase în aer de talibanii postaţi în faţa clădirii. De asemenea, au încercat să le lovească pe cele care demonstrau cu patul puştii.

"Iranul se ridică, acum e rândul nostru", "Din Kabul în Iran, spune nu dictaturii!", au scandat manifestantele din spatele pancartelor pe care talibanii le-au smuls din mâini. 

Femeile, dintre care unele şi-au ascuns faţa în spatele ochelarilor de soare şi al măştilor chirurgicale, au strâns resturile pentru a face bile de hârtie şi le-au aruncat în faţa talibanilor. 

De asemenea, talibanii le-au ordonat jurnaliştilor să şteargă filmările şi fotografiile de la manifestaţie. 

Manifestaţiile au loc în fiecare seară din 16 septembrie, data la care tânăra Mahsa Amini a murit în spital, la trei zile de la arestarea ei la Teheran pentru nerespectarea codului vestimentar strict pentru femeile din Republica islamică Iran, care trebuie să-şi acopere părul în public. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.