Oraşul afgan Jalalabad, aflat în estul ţării, a fost miercuri scena unui protest la care oamenii au înlocuit steagul taliban cu cel afgan şi au fost dispersaţi de mai multe focuri de armă, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În înregistrările video publicate online pot fi auzite focuri de armă trase la un protest faţă de folosirea steagului taliban în locul celui al Afganistanului.

Protestatarii au fost văzuţi pe străzile oraşului Jalalabad fluturând drapelul naţional, înainte ca sunetul unor focuri de armă să disperseze mulţimea.

Potrivit Reuters, cel puţin trei oameni au fost ucişi.

Oraşul din provincia Nangarhar a fost preluat de talibani, fără lupte, duminică dimineaţă. Cucerirea lui a reprezentat asigurarea de către gruparea islamistă a drumurilor cheie ce fac legătura dintre Afganistan şi Pakistan.

Miercuri, oamenii din zonă a mărşăluit în sprijinul folosirii steagului agfan. Imaginile îi arată pe protestatari înlocuind un steag taliban, în uralele celor care îi priveau.

Emiratul Islamic al Afganistanului, decretat de talibani, a folosit până acum steagul alb cu o înscripţie - Shahada (declaraţie de credinţă) - în negru. Steagul cu negru, roşu şi verde folosit de protestatari miercuri este văzut ca reprezentând guvernul înlăturat.

Zabihullah Mujahid, purtător de cuvânt al talibanilor, a spus că au loc discuţii privind viitorul steag naţional, iar o decizie va fi luată de viitorul guvern.

De la Geneva la Washington, oameni din întreaga lume au demonstrat în ultimele zile în sprijinul poporului afgan şi au cerut guvernelor să asigure trecerea în siguranţă a celor care vor să părăsească ţara.

Deceniile de conflict în Afganistan au făcut ca sute de mii de oameni să caute refugiu în ţările vecine şi mai departe.

Multe familii au trecut graniţele spre Iran şi Pakistan, unde trăiesc de ani buni.

Potrivit Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi din cadrul ONU, la finalul anului trecut, 1.435.445 de afgani trăiau în Pakistan. Cei mai mulţi - 69% - se aflau în zone urbane. Iranul găzduieşte aproximativ 780.000 de afgani, conform UNHCR. În timp ce Pakistanul permite refugiaţilor să se amestece cu populaţia locală, Iranul, de cele mai multe ori, îi plasează în tabere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.