Statele Unite s-au angajat - în scris - să menţină ”superioritatea militară” a Israelului asupra altor ţări din Orientul Mijlociu, în contextul în care statul evreu este îngrijorat de o posibilă vânzare Emiratelor Arabe Unite (EAU) a unor avioane americane de tip F-35, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Secretarul american al Apărării Mark Esper a semnat cu omologul său israelian Benny Gantz un document în urma unei întâlniri la Washington, potrivit unor imagini oficiale publicate joi de Pentagon.

Secretarul american al Apărării a rămas foarte discret cu privire la conţinutul acestui document, însă Gantz a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter că această declaraţie ”confirmă angajamentul strategic al Statelor Unite faţă de superioritatea militară calitativă a statului evreu, în anii viitori”.

Gantz nu oferă alte detalii, însă presa israeliană scrie că angajamentul american acoperă o perioadă de patru ani, adică până la sfârşitul unui ipotetic al doilea mandat al lui Donald Trump.

”Este important pentru mine să reafirm relaţia specială dintre ţările noastre”, a declarat Esper.

”Suntem hotărâţi să menţinem superioritatea militară calitativă a Israelului prin vânzări de armament şi să ne reafirmăm angajamentul faţă de securitatea Israelului, care durează de mult timp, o garanţie şi de nezdruncinat”, a  adăugat el.

Israelul se opune vânzării de avioane de tip F-35 altor ţări din Orientul Mijlociu, inclusiv Iordaniei şi Egiptului, ţări cu care a semnat acorduri de pace, deorece vrea să-şi menţină superioritatea tehnologică.

Însă Trump a subliniat că el nu are ”nicio problemă” să vândă avioane de vânătoare de tip F-35 de ultimă generaţie EAU, după semnarea. luna trecută, a unor acorduri istorice de normalizare a relaţiilor Israelului cu EAU şi cu Bahrain.

De teamă că Trump ar putea încheia un acord cu EAU până în ianuarie, la sfârşitul mandatului, în cazul unei victorii a democratului Joe Biden la preşedinţe, doi democraţi au depus un proiect de lege care încadrează vânzarea avioanelor de tip F-35 în străinătate.

Textul prevede ca preşedintele Statelor Unite să poată vinde aceste avioane de vânătoare de înaltă tehnologie, ”invizibile” pe radar, numai dacă poate ”să certifice Congresului că tehnologia aeronautică a Statelor Unite şi securitatea Israelului sunt deplin apărate”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.