Al doilea înregistrator de zbor al avionului Boeing 737-800 NG care s-a prăbuşit în China, cu 132 de persoane la bord, a fost recuperat, a anunţat presa oficială chineză duminică, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Avionul, care făcea legătura între oraşele chineze Kunming (sud-vest) şi Guangzhou (sud), se dezintegrase luni pe un deal împădurit din Wuzhou (sud), în provincia Guangxi, după o cădere de câţiva kilometri în câteva minute.

Cauzele dezastrului, care s-a solat cu moartea a 123 de pasageri şi nouă membri ai echipajului, nu sunt deocamdată cunoscute. Toate persoanele de la bord erau de naţionalitate chineză.

Un prim înregistrator de zbor, care conţine conversaţii în cabină, a fost găsit miercuri şi trimis la Beijing pentru a fi decodat. Analiza sa ar trebui să dureze câteva zile.

"A doua cutie neagră a zborului China Eastern MU5735 a fost găsită pe 27 martie”, a anunţat agenţia China Nouă, citând  centrul de comandă pentru operaţiuni de căutare.

Acest înregistrator conţine date de zbor, cum ar fi viteza, altitudinea şi direcţia.

Cu cele două cutii negre ale avionului recuperate, anchetatorii ar trebui să obţină în câteva zile sau săptămâni primele elemente de răspuns asupra cauzelor accidentului.

După ce a confirmat identităţile aproape a tuturor victimelor prin teste ADN, Administraţia Aviaţiei Civile Chineze (CAAC) a confirmat sâmbătă seara că toate persoanele aflate la bordul aeronavei au murit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.