Acţiuni violente ale unor grupuri de ”black bloc” au pătat manifestaţii organizate de sindicate la Lyon, iar ciocniri aveau loc luni, de 1 Mai, la manifestaţii la Paris şi Nantes, în timp ce Rassemblement national (RN, extremă dreapta) a organizat o ”Sărbătoare a Naţiunii” la Havre, unde Marine Le Pen a denunţat atitudinea lui Emmanuel Macron, pe care-l cataloghează drept ”deconectat, singuratic şi asediat”, în timp ce sindicatele mizează în continuare pe un ”tsunami” în stradă împotriva reformei pensionării, în contextul în care ultimul marş al principalelor opt sindicate a avut loc în Franţa în 2009, împotriva crizei financiare, relatează BFMTV.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CGT a anunţat că 2,3 milioane de persoane au manifestat în întreaga Franţă

Cel puţin 180 de arestări au avut loc în întreaga ţară, până la ora locală 17.00 (18.00, ora României), a anunţat Ministerul francez de Interne.

La Paris, 53 de persoane au fost arestate până la acea oră.

La Lyon, forţele de ordine au efectuat, până la ora locală 16.30 (17.30, ora României), 40 de arestări, iar la Nantes 22, potrivit prefecturilor locale.

CGT a anunţat că la Lyon au manifestat 45.000 de persoane.

La Paris, statuia din Place de la République, de unde a pornit marşul în capitală, a fost ”îmbrăcată” cu o vestă pe care se putea citi ”Macron, demisia”.

Marşul de la Paris a fost marcat de aruncări de proiectile, tiruri de mortier şi de gaze lacrimogene.

Pe traseul marşului au fost aprinse focuri, din lemne şi coşuri de gunoi.

Mai mulţi poliţişti şi jandarmi au fost răniţi în confrunătri în marja manifestaţiilor sindicatelor.

La Paris, un poliţist a fost rănit după s-a aruncat în el cu un cocteil Molotov. Echipamentul i-a luat foc.

Potrivit prefecturii, poliţistul ar putea suferi asuri grave.

El a fost preluat de către salvatori.

Un jandarm a fost transportat la spital la Nantes, iar patru manifestanţi au fost răniţi în Prefectura  Loire-Atlantique.

Confruntări între manifestanţi violenţi şi poliţie au avut loc la Nantes, unde au manifestat 17.500 de persoane potrivit poliţiei - 80.000 potrivit CGT.

Doi poliţişti au fost la Grenoble, lîn confruntări în Parcul Paul Mistral.

CGT a a anunţat că 550.000 de persoane au manifestat luni, de 1 Mai, la Paris.

Violenţe au avut loc la manifestaţia de la Lyon, unde au avut loc ciocniri între manifestanţi şi forţe de ordine.

În faţa coloanei sindicatelor s-a format o coloană de 2.000 de persoane, inclusiv 1.000 de activişti ”black bloc”, potrivit prefecturii.

Vehicule şi magazine au fost atacate şi avariate, iar două magazine au fost jefuite.

La Nantes au avut loc ciocniri în faţa sediului Prefecturii Loire-Atlantique.

Poliţia a avertizat că ”un grup violent comite distrugeri la prefectură” şi a îndemnat ”să nu se rămână în sector”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.