Zeci de străzi din mai multe localităţi ale judeţului Constanţa, între care municipiul reşedinţă de judeţ, Cernavodă şi Medgidia, au fost inundate în urma ploilor din ultimele ore, iar pentru evacuarea apei au intervenit atât pompierii de la ISU Dobrogea, cât şi reprezentanţi ai Regiei Autonome de Apă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Regiei Autonome de Apă Judeţeană (RAJA) Constanţa, până vineri, la ora 8.30, la dispeceratul societăţii s-au înregistrat 39 de sesizări pentru municipiul Constanta, Medgidia, Eforie Nord, Cernavodă, Mihail Kogălniceanu, Cumpăna, Ovidiu şi Agigea.

Cele mai multe sesizări - 15 - au fost din municipiul Constanţa, iar nouă reclamaţii au fost primite din Medgidia. În Eforie Nord s-au înregistrat opt sesizări, iar în Cernavodă patru reclamaţii.

Potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea, pomperii intervin la ora transmiterii acestei ştiri pentru evacuarea apei pe unele străzi din centrul oraşului Cernavodă, unde apa aproape a acoperit câteva maşini parcate.

Reprezentanţii RAJA Constanţa au precizat că echipele de intervenţie au răspuns la toate aceste solicitari, iar în prezent toate sunt în curs de rezolvare. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.