Un tânăr de 18 ani a fost arestat preventiv după ce a tâlhărit şi a violat o femeie de 80 de ani din localitatea vrânceană Păuneşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Judeţene Vrancea, tânărul de 18 ani ar fi intrat, joi, în casa bătrânei şi, deşi victima i-a cerut să plece, a violat-o.  De asemenea, ameninţând-o cu moartea, adolescentul i-ar fi furat bătrânei economiile.

După comiterea faptelor, acesta ar fi părăsit locuinţa, fiind identificat în scurt timp de poliţişti şi dus la sediul poliţiei pentru cercetări.

Vineri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Adjud a dispus faţă de acesta măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, tânărul fiind cercetat pentru viol şi tâlhărie în formă calificată. De asemenea, poliţiştii Secţiei Nr. 4 Poliţie Rurală Adjud din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud, pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a celui în cauză.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.