Vrancea - Şapte persoane, amendate de jandarmi pentru că hrăneau urşii

Vrancea - Şapte persoane, amendate de jandarmi pentru că hrăneau urşii

Şapte persoane au fost sancţionate de jandarni pentru hrănirea urşilor în zona montană a judeţului Vrancea. Ulterior, jandarmii au alungat în pădure cei cinci urşi găsiţi în apropierea oamenilor, fără a se înregistra incidente.

Conform IJJ Vrancea, jandarmii vrânceni au fost informaţi prin112, că mai mulţi urşi se află pe partea carosabilă a DN2D – tronsonul Lepşa – Ojdula, în apropierea limitei de judeţ. 
 
Ajuns la faţa locului, echipajul de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Lepşa a constatat faptul că 7 persoane hrăneau 5 urşi aflaţi în zonă.  
Persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional conform Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic. 
 
Ulterior, jandarmii montani au intervenit pentru alungarea urşilor în pădure folosind mijloacele din dotare, inclusiv spray-ul special.

Mircea Fechet, ministrul Mediului, a declarat recent că e nevoie de mărirea cuantumului amenzilor pentru cei care hrănesc urşii pe marginea drumului, el precizând că de obicei se aplică 1.500 de lei, sancţiune, însă dacă este plăteşti în minimum 48 de ore poate ajunge la 200 de lei.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră