Jandarmii din Municipiul Focşani, judeţul Vrancea, au percheziţionat, sâmbătă, trei bărbaţi care consumaseră băuturi alcoolice, în imediata apropiere a unei biserici unde era în desfăşurare Slujba de Bobotează, unul dintre bărbaţi având asupra sa un cuţit cu lama de aproximativ 30 de centimetri, iar altul un spray cu piper.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Echipajul de jandarmi aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza Municipiului Focşani a observat într-o staţie de autobuz, trei bărbaţi care consumau băuturi alcoolice, în imediata apropiere a unei biserici unde era în desfăşurare Slujba de Bobotează, la care participa un număr mare de persoane”, anunţă Jandarmeria Vrancea.

După interceptarea şi legitimarea acestora, s-a procedat la efectuarea controlului corporal. Cu acest prilej, s-a constatat faptul că unul dintre bărbaţi avea asupra sa un cuţit cu lama de aproximativ 30 de centimetri, iar altul un spray cu piper, precizează autorităţile.

”În cauză au fost întocmite actele premergătoare dosarului penal conform prevederilor articolului 372 din Codul Penal, persoanele fiind conduse la sediul Poliţiei Municipiului Focşani pentru continuarea verificărilor”, precizează Jandarmeria.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.