Femeia din judeţul Vâlcea care săptămâna trecută a ajuns la spital cu semne ale unei naşteri recente este cercetată pentru uciderea bebeluşului, un băieţel, ea fiind reţinută şi pe numele său formulându-se propunere de arestare preventivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Femeia în vârstă de 37 de ani din localitagtea Brezoi, judeţul Vâlcea, care la sfârşitul săptămânii trecute a ajuns la spital prezentând semne evidente de naştere şi în locuinţa căreia a fost găsit un bebeluş mort, într-o găleată, a fost reţinută, ea fiind pusă sub acuzare pentru uciderea fătului. 
 
Cazul a fost preluat de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea după ce, inţial, dosarul a fost deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi.
 
Femeia a fost reţinută, iar anchetatorii au formulat propunere de arestare preventivă pe numele acesteia, judecătorii urmând să decidă luni dacă emit mandatul de arestare. 
 
Mama este suspectată că şi-a omorât fiul la scurt timp după ce l-a născut. 
 
"Din primele cercetări a rezultat faptul că, în jurul datei de 17-18 octombrie 2019, aflată la locuinţa sa din or. Brezoi, judeţul Vâlcea, după ce a dat naştere unui făt de sex masculin, mama i-a suprimat viaţa. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
 
Cazul a intrat în atenţia anchetatorilor după ce, vineri, un medic a anunţat telefonic Poliţia cu privire la faptul că femeia de 37 de ani a ajuns la spital şi a fost operată, ea având "retracţie de placentă". La scurt timp după ce au fost anunţaţi, poliţiştii au găsit în apartamentul în care locuia femeia trupul neînsufleţit al unui nou-născut, abandonat într-o găleată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.