Un accident între un autoturism şi un microbuz de transport persoane s-a produs, duminică după-amiază, pe DN7, în comuna Câineni din judeţul Vâlcea, fiind implicate 21 de persoane. Traficul rutier este restricţionat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
19 persoane se aflau în microbuz, iar două persoane în autoturism.
 
Dintre acestea, iniţial se ştia că nouă persoane au fost rănite - cele două care se aflau în autoturism, care au fost scoase de către participanţii la trafic şi care au fracturi de membre - şi şapte persoane din microbuzul răsturnat care prezintă traumatisme diverse (acuză dureri abdominale, toracice, dureri de spate). Toate victimele sunt conştiente, nu sunt persoane minore printre victime.
 
În cele din urmă, 13 persoane au fost transportate la spital, din care o victimă a fost transportată cu elicopterul.
 
Toate persoanele sunt constiente.
 
 
Pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă tuturor victimelor implicate în accident, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, anunţat ISU Vâlcea.
 
 
Pentru gestionarea situaţiei acţionează 4 ambulanţe SMURD, 7 ambulanţe SAJ, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două echipaje descarcerare. Totodată, în sprijinul resurselor alocate la nivelul judeţului Vâlcea intervin şi două ambulanţe de la SAJ Sibiu, două ambulanţe SMURD şi o autospecială pentru transport victime multiple din cadrul ISU Sibiu. 
 
Traficul rutier se desfăşoară alternativ pe o bandă.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.