Autorităţile din judeţul Botoşani au activat, miercuri, Planul Roşu de Intervenţie, după ce un autocar cu 12 persoane s-a răsturnat.
UPDATE: ”În total, în autocar erau 12 persoane. Două persoane au fost rănite”, a transmis ISU Botoşani.
Sursa citată a precizat că este vorba de un bărbat şi o femeie.
”Ambii sunt conştienţi, cooperanţi. Sunt preluaţi de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă”.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ISU Botoşani intervine, miercuri, în localitatea Ungureni, pe DN 29, la un accident rutier.
”Conform informaţiilor preliminare, şoferul unui autocar a pierdut controlul direcţiei de deplasare, iar vehiculul s-a răsturnat. Având în vedere numărul mare de persoane posibil implicate, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie pentru a asigura un răspuns coordonat şi eficient”, a transmis ISU Botoşani.

La faţa locului au fost mobilizate 4 ambulanţe SMURD, 4 ambulanţe SAJ, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 2 echipaje de descarcerare şi 1 autospecială de stingere.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.