Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la un bloc din staţiunea Mamaia, după primele informaţii focul afectând un lift exterior al imobilului, de unde s-a extins pe faţadă, de la parter la etajul opt. Pompierii au reuşit să stingă focul izbucnit la clădirea aflată în construcţie, fără a se înregistra persoane rănite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - Pompierii au reuşit să stingă focul la clădirea în construcţie din zona de nord a staţiunii Mamaia. Ei urmează să stabilească cum a izbucnit incendiul. Focul a afectat întreaga faţadă a clădirii, de la etajul opt până la parter.
 
Nu au existat persoane rănite.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină sâmbătă, în nordul staţiunii Mamaia, după ce a izbucnit un incendiu la un bloc. Acolo s-au deplasat patru autospeciale de stingere şi autoscara, un echipaj de descarcerare şi altul de prim ajutor, iar din primele informaţii arde un lift pe exteriorul clădirii. 
 
Echipele de intervenţie au identificat focarul, acesta fiind la baza blocului, sub un lift exterior, unde ard materiale combustibile.
 
Pomperii au verificat fiecare etaj al clădirii pentru identificarea unor persoane surprinse în interior, dar nu au găsit pe nimeni.
 
Faţata clădirii este afectată de la parter până la etajul opt.
 
La ora transmiterii acestei ştiri, intervenţia pompierilor este în plină desfăşurare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.