O conductă de gaz din incinta unei benzinării din municipiul Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, a fost fisurată, luni seară, după ce a fost lovită de un camion. Zona a fost izolată, până la remedierea avariei. Defecţiunea a fost remediată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - ”Echipa de intervenţie a distribuitorului de gaze a remediat defecţiunea. Misiunea s-a finalizat”, a transmis ISU Harghita.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit ISU Harghita, o conductă de gaz a fdost fisurată, în incinta unei benzinării din municipiul Odorheiu Secuiesc, în urma acroşării de către un autocamion. Acolo s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de stingere, care asigură măsurile de prevenire a unor situaţii de urgenţă.

”A fost balizată zona pe strada Beclean; circulaţia a fost închisă pe ambele sensuri. Echipa de intervenţie a distribuitorului de gaze a sosit la locul evenimentului, urmând să intervină pentru obturarea sau sigilarea conductei fisurate”, a precizat sursa citată. 

Acolo au ajuns şi poliţişti, sesizaţi în urma apelului la 112. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.