Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, acordarea de ajutoare familiilor care au fost afectate de căderea unei drone ruseşti pe un bloc din Galaţi. În funcţie de gradul de afectare a locuinţelor, familiile sau persoanele singure vor primi între 1.000 şi 30.000 de lei. Autorităţile locale au început evaluarea pagubelor.
UPDATE: Guvernul transmite, după adoptarea proiectului, că, în situaţia în care locuinţele persoanelor care au primit ajutorul de 25.000 de lei sau de 15.000 de lei se deteriorează în totalitate, vor primi ulterior diferenţa până la valoarea de 30.000 de lei.
"Sumele individuale se stabilesc pe baza borderourilor întocmite de către Agenţia pentru plăţi şi inspecţie socială din judeţul Galaţi, cu sprijinul comitetelor judeţene/locale pentru situaţii de urgenţă. Autorităţile locale au început evaluarea pagubelor în regim de urgenţă pentru a stabili paşii privind reconstrucţia", arată Guvernul, într-un comunicat de presă.
Potrivit Executivului, în urma prăbuşirii dronei din noaptea de 29 mai 2026, două persoane au fost rănite şi peste 70 de locatari au fost evacuaţi de urgenţă şi primesc sprijin din partea autorităţilor locale.
Persoanele care nu au unde să locuiască, sunt cazate temporar în spaţii asigurate de primărie.
UPDATE: Potrivit proiectului HG, pentru sprijinirea familiilor şi persoanelor singure afectate de căderea unei drone în municipiul Galaţi, judeţul Galaţi, în data de 29 mai 2026, se aprobă acordarea de ajutoare de urgenţă din creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale pentru anul 2026, în limita sumei de 1.000 mii lei.
Ajutoarele de urgenţă se acordă familiilor sau persoanelor singure afectate de căderea dronei, indiferent de veniturile acestora, astfel:
a) câte 30.000 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost distruse în integralitate;
b) câte 25.000 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie mai mare de 75%, inclusiv, dar nu distruse integral;
c) câte 15.000 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie mai mică de 75%;
d) câte 1.000 lei pentru fiecare persoană evacuată în vederea asigurării elementelor de strictă necesitate până la reîntoarcerea în locuinţă.
Ajutorul se acordă pentru fiecare locuinţă afectată, fără completarea unei cereri şi fără efectuarea de anchete sociale.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Pe agenda oficială a şedinţei de Guvern, anunţată de puţin timp de către Executiv, se află "PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea familiilor şi persoanelor singure afectate de căderea unei drone în municipiul Galaţi".
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis acordarea de ajutoare familiilor afectate de explozia unei drone la Galaţi, fiind vorba despre 25.000 de lei pentru cei a căror locuinţă a fost afectată în proporţie mai mare de 25%.
"Familiile şi persoanele din Galaţi ale căror locuinţe au fost afectate de prăbuşirea dronei din noaptea de 29 mai 2026 vor primi ajutoare financiare de urgenţă. Decizia a fost luată în şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, convocat de prim-ministrul Ilie Bolojan", a anunţat Guvernul, imediat după producerea incidentului.
Ajutoarele acordate vor fi de:
- 10.000 de lei pentru fiecare familie sau persoană singură a cărei locuinţă a fost afectată în proporţie mai mică de 25%;
- 25.000 de lei pentru fiecare familie sau persoană singură a cărei locuinţă a fost afectată în proporţie mai mare de 25%;
"Cuantumul despăgubirilor se stabileşte pe baza evaluărilor efectuate de comisia constituită prin ordin al prefectului. De asemenea, prin Hotărârea CNSU se abilitează Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale să promoveze proiectul hotărârii de Guvern care va statua acordarea acestor ajutoare de urgenţă", a mai transmis Guvernul.
Fondurile se alocă prin suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
Avarierea unei locuinţe din România din cauza războiului din Ucraina nu este acoperită de asigurarea obligatorie, care prevede doar trei situaţii. Inclusiv asigurarea facultativă ar putea fi insuficientă, consideră unii specialişti din domeniul asigurărilor, care au cerut lămuriri legislative în acest sens.
O dronă a lovit un bloc din Galaţi şi a explodat, un apartament în care locuiau o femeie de 53 de ani şi fiul ei de 14 ani fiind complet distrus.
Cele două persoane au fost rănite, fiind internate în spital.




























