Bărbatul de 32 de ani, condamnat la cinci ani şi zece luni de închisoare pentru act sexual cu un minor, care a evadat de la punctul de lucru interior al Penitenciarului Mărgineni, judeţul Dâmboviţa, a fost prins. El era în localitatea natală, Poiana Vărbilău, din judeţul Prahova.
UPDATE: Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că evadatul se ascundea în podul unei case de vacanţă, care aparţine unor persoane pe care nu le cunoaşte. El nu era adăpostit de rudele lui.
UPDATE: ”Penitenciarul Mărgineni informează că, în data de 13.08.2025, orele 11:43 deţinutul Milosiu Ion, în vârstă de 32 de ani, a fost identificat şi capturat în comuna Vărbilău, judeţul Prahova, în urma unei acţiuni desfăşurate de către poliţişti de penitenciare din cadrul unităţii noastre, în colaborare cu personal din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa şi Prahova”, a transmis, miercuri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
IPJ Prahova a transmis că, pe parcursul misiunii, forţele de ordine au acţionat în regim continuu, desfăşurând verificări în teren, descinderi în imobile, filtre rutiere şi căutări în zonele împădurite, pentru a restrânge aria de deplasare a fugarului şi a-l localiza cât mai rapid.
”Bărbatul a fost imobilizat de îndată şi se află în custodia poliţiştilor. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul IPJ Dâmboviţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evadare”, a mai transmis IPJ Prahova.
Deţinutul a părăsit penitenciarul în data de 12.08.2025, în jurul orei 18:00, şi urmează să fie reîncarcerat în Penitenciarul Mărgineni, în vederea dispunerii măsurilor legale.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Milosiu Ion, în vârstă de de 32 de ani, condamnat la cinci ani şi zece luni de închisoare pentru act sexual cu un minor şi care a evadat de la punctul de lucru interior al Penitenciarului Mărgineni, judeţul Dâmboviţa, a fost prins în cursul zilei de miercuri.
El se afla în localitatea natală, unde s-au concentrat mai multe echipe de căutare.
”Marţi, 12.08.2025, în jurul orei 18.00, s-a constatat că deţinutul Milosiu Ion, custodiat de Penitenciarul Mărgineni, în vârstă de 32 de ani, condamnat definitiv la 5 ani şi 10 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.220 NCP, act sexual cu un minor, clasificat în regim închis, a părăsit penitenciarul prin escaladarea gardului împrejmuitor al unităţi în timp ce se afla la activităţi lucrative la blocul alimentar”, a anunţat Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
Instituţia precizează că părăsirea fără autorizare a locului de deţinere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.