Doi deputaţi PSD, Adrian Solomon şi Irinel Stativă, au fost amendaţi după un conflict cu poliţiştii chemaţi de personalul unui fast-food pentru că ce cei doi parlamentari au refuzat să poarte mască de protecţie. Solomon susţine că el şi colegul său nu au fost amendaţi, ci doar legitimaţi. După ce au vizionat înregistrările din timpul scandalului, poliţiştii i-au amendat din nou pe deputaţi, pentru nerespectarea măsurilor din timpul stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea COVID-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
UPDATE - ”În urma analizării imaginilor video, poliţiştii Serviciului de Poliţie pentru Centrul Vechi i-au sancţionat contravenţional pe cei doi bărbaţi şi cu amenzi în valoare totală de 4000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor care se aplică în starea de alertă pentru prevenirea şi combaterea virusului Covid 19”, a precizat Poliţia Capitalei.
UPDATE - "În primul rând că eu purtam mască atunci când am intrat în local şi nu am jignit pe nimeni, cu atât mai puţin să înjur... Cât despre amendă, eu personal nu am fost amendat (cel puţin să mi se aducă la cunoştinţă). Mai mult, am şi întrebat dacă am făcut eu ceva şi un domn poliţist a spus că eu nu ... şi că nu au nimic cu mine... dacă s-au răzgândit, acesta este un abuz”, a declarat pentru Hotnews Irinel Stativă, care a precizat că el a fost cel care a încercat să aplaneze conflictul.
UPDATE - ”Nu am fost amendaţi aseară. Am fost doar legitimaţi. Totul e un abuz”, a susţinut Solomon într-un mesaj transmis Hotnews.
Întrebat de ce este un abuz, replica a fost: "Am fost legitimaţi şi atât". Întrebat din nou despre amendă, el a răspuns: "Asta ştiu de la TV".

Chestionat despre conflictul cu poliţiştii şi jignirile pe care le-ar fi adus acestora, Solomon a răspuns: "Să demonstreze în instanţă. E uşor în comunicate".

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”În această dimineaţă, o patrulă a Serviciului de Poliţie pentru Centrul Vechi din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a fost solicitată de agenţii de pază ai unui restaurant de tip  fast-food din sectorul 3, să intervină întrucât în interiorul localului se afla un bărbat care refuza să poarte mască de protecţie, având un comportament recalcitrant”, anunţă Poliţia Capitalei.
În urma discuţiilor purtate, acesta le-a adresat expresii jignitoare, având o atitudine sfidătoare la adresa acestora, relatează Poliţia Capitalei.
Alături de persoana în cauză se mai afla un bărbat care, la rândul său, a manifestat un comportament similar.
”Cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu două amenzi în valoare totală de 2600 de lei pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri publice şi  pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare în public”, precizează poliţiştii.
Cele două persoane sunt doi deputaţi PSD de Vaslui, Adrian Solomon şi Irinel Stativă, conform unor surse din poliţie.
Solomon a fost amendat cu 1.600 de lei, iar Stativă cu 1.000 de lei, pentru încălcarea Legii pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Cei doi le-ar fi spus poliţiştilor inclusiv că ei le plătesc salariile şi că nu sunt demni de haina pe care o poartă.
Până la ora transmiterii ştirii, niciunul dintre cei doi deputaţi nu a putut fi contactat.
 
 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.