Pompierii din Constanţa intervin luni dimineaţă, la un accident rutier produs în localitatea Techirghiol în care au fost implicate un microbuz care transporta şapte pasageri şi un autoturism în care se aflau două persoane.
UPDATE - În urma accidentului, opt persoane, printre care şi o fată de 15 ani, au fost transportate la Spitalul Judeţean Constanţa. Victimele erau conştiente, suferind diverse traumatisme în urma impactului, au precizat pompierii.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină la accident rutier pe DN 38, în localitatea Techirghiol, între un microbuz şi un autoturism.
În microbuz se aflau şapte persoane, iar în autoturism două persoane.
Şoferul autoturismului era încarcerat, dar conştient şi cooperant, au precizat pompierii.
La locul evenimentului intervin două autospeciale cu apă şi spumă şi trei echipaje SMURD.




























