O persoană a fost găsită inconştientă, cu arsuri, într-un apartament afectat de incendiu, la ultimul etaj al unui bloc din apropierea Gării de Nord, din Bucureşti. Alte trei persoane au fost găsite conştiente şi primesc îngrijiri medicale, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov.
UPDATE - În urma incendiului, o femeie de 50 de ani, cu arsuri la nivelul feţei, inconştientă, a fost transportată la Spitalul de Arşi.
Alte 3 persoane au fost expuse la fum şi au fost preluate iniţial de echipajele SMURD. Ulterior, două dintre ele au fost transportate la Spitalul Universitar.
Una dintre acestea şi încă o persoană au refuzat transportul la spital.
Alte 10 persoane au fost evacuate din clădire de echipele de salvatori.
Incendiul este lichidat.
În acest moment pompierii acţionează pentru evacuarea fumului din clădire.
ŞTIREA INIŢIALĂ - "Intervenim pentru stingerea unui incendiu, produs la un apartament aflat la ultimul etaj al unui bloc pe bd. Dinicu Golescu", au informat reprezentanţii ISU.
După pătrunderea echipelor de salvatori în apartament a fost identificată o persoană inconştientă, cu arsuri.
De asemenea, au fost găsite alte 3 victime conştiente, cărora li se acordă primul ajutor calificat, fiindu-le administrat oxigen.
Incendiul este localizat la nivelul apartamentului afectat.
La intervenţie acţionează 7 autospeciale de stingere, 2 autospeciale pentru intervenţie la înălţime, Detaşamentul Special de Salvatori şi 4 echipaje SMURD.
