Un spectator a fost grav rănit, duminică, în timpul unei competiţii automobilistice care se desfăşoară pe centura ocolitoare a municipiului Braşov. La faţa locului au fost trimişi paramedicii, care au făcut manevrele de resuscitare, însă acestea nu au reuşit, fiind declarat decesul. Bărbatul a fost lovit după ce şoferul unui Lamborghini Huracan a pierdut controlul volanului după linia de sosire, ieşind în decor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - Biroul de presă al organizatorului competiţiei - Promo Racing powered by WRT-Parts & TELL Security Systems – anunţă, pe Facebook, că şoferul maşinii răsturnate conducea un Lamborghini Huracan şi a pierdut controlul volanului după linia de sosire, ieşind în decor, în timpul desfăşurării manşelor de calificare. 
„Impactul a fost atât de puternic, încât modelul italian a sărit peste o rigolă de pe marginea drumului, iar în timpul rostogolirii repetate, a lovit un cetăţean aflat pe margine, în câmpul de alături. Conducătorul auto este în stare de şoc dar conştient, organizatorul a intervenit în cel mai scurt timp posibil, cu modulele de descarcerare şi ambulanţă aflate la faţa locului, medicii de la faţa locului solicitând ajutor şi din partea ISU SMURD BRAŞOV.
La această oră se efectuează manevrele de resuscitare asupra cetăţeanului lovit”, anunţă organizatorii.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - „În cadrul competiţiei Promo Rally care se desfăşoară pe ocolitoarea Braşovului, a avut loc un accident rutier, un spectator a fost grav rănit. La fata locului s-a deplasat un echipaj SMURD tip C. Bărbatul în vârstă de 21 ani se află în stop cardio-respirator şi i se aplică manevre de resuscitare de către personalul medical”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.
Poliţia judeţeană Braşov anunţă că, în urma primelor verificări, s-a stabilit că unul dintre şoferii care participau la concurs a părăsit partea carosabilă, s-a răsturnat în afara acesteia  accidentându-l pe spectator.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.
Concursul automobilistic a fost organizat pe strada Trimisul Sec din municipiul Braşov.
Cursa automobilistică dedicată piloţilor amatori este prima din acest an din Campionatul Promo Racing.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.