Pompierii au intervenit miercuri dimineaţă la Spitalul de boli cronice Călineşti, după ce la primul etaj al clădirii a fost detectat fum, 32 de pacienţi fiind evacuaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - ”Conform unei informări a Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Sănătăţii, a fost declanşată o alarmă de incendiu (degajare fum la o instalatie de aer condiţionat) la Spitalul de Boli Cronice Călineşti. Au fost evacuaţi 32 de pacienţi. Nu sunt victime, toţi pacienţii au revenit în saloane, echipajele medicale de urgenţă s-au retras”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Conform ISU Argeş, ”sistemele de detecţie au sesizat produse ale arderii în aerul dintr-un salon al spitalului şi astfel s-a declanşat alarma de incendiu”.

”Ar fi vorba de praf în contact cu rezistenţele încălzite ale unui aparat de aer condiţionat”, au declarat reprezentanţii ISU.
Medicul de gardă a evacuat 32 de pacienţi, care au fost duşi înapoi în salon după ce a fost depistată sursa fumului.
Pentru intervenţie, au fost alertate forţe de la Detaşamentele de Pompieri Piteşti, Bradu Garda de Intervenţie Topoloveni.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.