Unsprezece persoane sunt blocate în zăpadă pe drumuri din judeţul Tulcea, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care au precizat că 88 de persoane au fost salvate de către angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi ai autorităţilor locale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii ISU Tulcea au anunţat că luni, în jurul orei 5.30, pe DN 22,Babadag - Constanţa, pompierii au fost solicitaţi să intervină în zona intersecţiei 2 Cantoane pentru deblocarea a două autoturisme în care se aflau patru persoane. Acestea au rămas blocate în zăpadă, sectorul de drum nefiind încă deszăpezit.Cele 4 persoane au fost ajutate şi au revenit în oraşul Babadag. 
ISU Tulcea a menţionat că luni dimineaţa mai erau blocate în zăpadă şapte autoturisme, iar 11 persoane necesită asistenţă.
“Din cele şapte autoturisme blocate trei sunt în zona Luncaviţa - Văcăreni şi una în zona Babadag. În aceste autoturisme se află nouă persoane. În zona localităţii Iazurile se intervine pentru deblocarea a trei autoturisme în care se află doua persoane, în al treilea auto nu ar fi persoane blocate”, au precizat reprezentanţii ISU Tulcea.
De asemenea, 53 de localităţi sunt afectate de lipsa energiei electrice. 
Totodată, drumurile naţionale şi judeţene din Tulcea rămân închise până când utilajele de deszăpezire care intervin vor reuşi să le deblocheze.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.