Salvamontiştii au avut, în ultimele 24 de ore, unsprezece intervenţii pentru găsirea unor persoane rătăcite pe munte, dar şi pentru acordarea primului ajutor unor turişti care s-au accidentat sau li s-a făcut rău.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 11 apeluri de urgent”, au anunţat, marţi dimineaţă, reprezentanţii Salvamont România.

Sursa citată a precizat că cele mai multe solicitări le-au avut salvamontiştii din Buşteni şi Gorj.

Fiecare dintre aceste echipe a avut câte trei intervenţii la persoane cu afecţuni medicale, dar şi la persoane care s-au accidentat pe traseele de munte.

Au mai existat solicitări pentru formaţiunile Salvamont din Braşov, Cluj, Suceava şi Mureş.

De asemenea, s-au primit alte 30 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre zona montană şi despre domeniile schiabile.


 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.