Un protestatar s-a urcat, vineri, pe faţada sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, până la nivelul mezanin, având nemulţumiri legate de funcţionarea sistemului judiciar, însă nu este clar deocamdată ce revendică acesta în mod concret. Acolo au fost chemate forţe de ordine şi echiapaje de la Ambulanţă şi pompieri, iar negociatori ai Poliţiei discută cu bărbatul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"În cursul dimineţii de 23 iulie 2021, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din str.Batiştei, nr.25, Sector 2, Bucureşti, un protestatar a escaladat faţada sediului instanţei supreme, până la nivelul mezanin, pentru a-şi exprima unele nemulţumiri legate de funcţionarea sistemului judiciar", a transmis ICCJ, printr-un comunicat de presă.
 
Conform sursei citate, au fost chemate organele de ordine publică, precum şi echipaje de ambulanţă şi pompieri, pentru a asigura în primul rând siguranţa persoanei implicate, precum şi pentru asigurarea ordinii publice.
 
"În prezent, se poartă discuţii cu persoana în cauză, prin negociatori specializaţi ai poliţiei, pentru încetarea acestei forme de protest şi restabilirea circulaţiei rutiere în zonă. La acest moment nu este clar care sunt revendicările concrete ale cetăţeanului care a apelat la această formă de protest", au precizat reprezentanţii instanţei supreme.
 
Potrivit acestora, activitatea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se desfăşoară normal, pentru această dată nefiind programate şedinţe de judecată.
 
"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie regretă disconfortul creat cetăţenilor prin închiderea parţială a arterei de circulaţie pe care se află sediul său principal şi reaminteşte că soluţia din fiecare cauză în parte este exclusiv rezultatul probelor administrate în dosar, nefiind posibilă influenţarea acesteia prin elemente exterioare cauzei, iar orice acţiune de protest într-o societate democratică trebuie să se desfăşoare în condiţiile şi formele prevăzute de lege", au arătat reprezentanţii ICCJ.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.