Un deţinut cu afecţiuni psihice a incendiat, joi dimineaţă, camera în care era cazat, la Spitalul Penitenciar Jilava, acesta şi angajaţii unităţii de detenţie care au intervenit pentru stingerea incendiului nefiind răniţi, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Monica Sandu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Penitenciar Jilava a spus că deţinutul şi-a incendiat camera, în care stătea singur, la ora 09.35, însă nu a fost vorba de un protest organizat, ci de un caz izolat.

Monica Sandu a pecizat că deţinutul este cunoscut cu afecţiuni psihice şi are comportamente agresive în istoric.

“Colegii au acţionat imediat şi, concomitent, s-a sunat la 112. S-a prezentat un echipaj de pompieri şi o salvare pentru evaluarea stării pacientului”, a spus Sandu.

Ea a precizat că starea de sănătate a deţinutului care a provocat incendiul este bună, însă pentru prevenirea oricăror alte incidente, acesta a fost transportat la un spital din reţeaua sanitară publică, pentru investigaţii suplimentare.

Incendiul nu s-a extins şi la alte spaţii de cazare, iar deţinuţii şi angajaţii Spitalului Penitenciar Jilava nu au fost afectaţi.

Penitenciarul Spitalului Jilava a anunţat judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi a început o anchetă internă pentru a stabili modul în care s-a produs incidentul.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.